Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun: „Să arătăm iubire față de toți oamenii, dar mai ales faţă de cei care suferă din cauza războiului”
Patriarhul Bisericii Ordoxe Române, Preafericitul Daniel, transmite, în Pastorala de Crăciun, un îndemn la iubire şi solidaritate faţă de cei care suferă din cauza războiului. Pastorala cu ocazia Naşterii Domnului 2022 este intitulată ”Hristos uneşte cerul cu pământul”.
„Dreptmăritori creştini,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 drept An omagial al pastorației persoanelor vârstnice și An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești.
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2022 spre 1 ianuarie 2023, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2022 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2023 în care intrăm.
Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam”, spune Patriarhul în Pastorala de Crăciun.
„Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune”
Prefericitul Daniel transmite apoi un mesaj de solidaritate față de cei care suferă din cauza războiului.
„Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, şi să ne rugăm pentru pacea între popoare.
Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii, dar mai ales faţă de cei care suferă din cauza războiului, să aducem bucuria Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în casele de copii orfani, în căminele de bătrâni, la patul bolnavilor, dar şi acolo unde este multă tristeţe, singurătate şi depresie, în familiile sărace, îndoliate şi îndurerate. Oriunde putem săvârşi binele, să-l facem purtând, în suflet şi în fapte, bucuria îngerilor, a păstorilor şi a magilor veniţi la Betleem!”, spune Patriarhul Daniel.
Prefericitul transmite apoi tradiționalul „La mulți ani!”.
„Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2023 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: «La mulţi ani!».
«Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13)»”, mai transmite părintele Daniel.