Prima pagină » Actualitate » Patronii complexului comercial ars în București au făcut ședință lângă ruinele clădirii. Ancheta procurorilor merge înainte/VIDEO

Patronii complexului comercial ars în București au făcut ședință lângă ruinele clădirii. Ancheta procurorilor merge înainte/VIDEO

Galerie Foto 6

Florin Bulat, unul dintre afaceriștii care controlau complexul comercial Prosper a fost fotografiat în fața clădirii la o zi după ce aceasta a ars ca o torță, în timp ce încerca să afle de la angajați ce ar fi putut să declanșeze dezastrul. În timp ce administratorii societăților care funcționau în spații comerciale închiriate de la clanul Bulat încă își evaluează pagubele, anchetatorii descoperă noi nereguli legate de protecția construcției în caz de incendiu.

Zeci de oameni și-au văzut afacerile făcute scrum, după ce marți după-amiază complexul comercial din Calea 13 Septembrie a fost cuprins de flăcări. Incendiul nu a provocat victime omenești, însă pagubele materiale au fost uriașe, mai ales că reprezentanții societăților comerciale care funcționau în imobil au fugit doar cu hainele de pe ei.

A doua zi oamenii au revenit în fața clădirii, unde accesul nu era încă permis nici măcar pentru polițiștii care veniseră să facă cercetarea la fața locului.

Tot la fața locului a venit și Florin Bulat, unul dintre afaceriștii care controlau complexul comercial. Așa cum reiese și din imagini, acesta a organizat rapid o ședință pe trotuarul de vizavi, la care a convocat mai mulți angajați, printre care s-au regăsit și electricienii clădirii.

Îmbrăcat în trening și vădit afectat, acesta a gesticulat minute întregi, înconjurat de angajații care tocmai rămăseseră fără locurile de muncă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, cu toate că nu s-a stabilit deocamdată cauza incendiului, martorii au relatat că ar fi auzit o bubuitură, iar focul ar fi pornit de undeva din partea superioară a imobilului, unde erau niște aparate de aer condiționat.

Clădirea nu avea autorizație ISU pentru că nu respecta întocmai normele de protecție în caz de incendiu, iar sursele citate au relatat că, în urma verifocărilor făcute după stingerea focului s-ar fi constatat că hidranții din clădire nu aveau apă și nici furtunuri.

Chiriașii au cerut intervenția polițiștilor

După ce polițiștii au primit undă verde din partea specialiștilor, care se temeau că edificiul s-ar putea prăbuși, au făcut cercetarea la fața locului și ar fi intrat cu o parte dintre administratorii magazinelor arse, pentru ca aceștia să poată face o evaluare a pagubelor suferite.

Cu acestă ocazie, proprietara unui magazin de bijuterii ar fi constatat că mai multe podoabe din aur i-ar fi dispărut din vitrină.

Până acum mai mulți chiriași au depus deja plângeri la Secția 18 Poliție și au menționat că se constituie părți civile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că a fost deschis un dosar penal după incendiul de la complexul comercial Prosper din București, iar cercetarea vizează infracţiunea de distrugere. Anchetatorii trebuie să verifice dacă focul a fost pus sau e vorba de o defecțiune tehnică.

Anchetatorii încearcă să stabilească de ce a izbucnit incendiul. Pentru asta, procurorii și specialiștii ISU fac cercetare la fața locului și au izolat perimetrul. Parte a anchetei sunt și cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții, care trebuie să stabilească dacă e risc de prăbușire a clădirii; dacă acest risc există, clădirea va fi demolată.

Pentru lichidarea incendiului de la centrul comercial, care a fost distrus complet de flăcări, au intervenit marți peste 160 de pompieri cu 27 autospeciale. Focul a fost stins după aproximativ nouă ore, fără a fi înregistrate victime.

Centrul comercial din sectorul 5 care s-a făcut scrum marți nu avea autorizaţie pentru securitate la incendiu. Proprietarul a fost amendat de două ori din această cauză, în 2018 şi anul trecut.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești