UPDATE | Patronii stației GPL de la Crevedia au fost arestați preventiv. Procurorii au instituit sechestru pe zeci de bunuri imobile și conturi
Procurorii au cerut instanței arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi patroni ai stației GPL din Crevedia, unde au avut loc exploziile care au produs un adevărat dezastru. În același timp, procurorii au dispus măsura asiguratorie de sechestru asupra bunurilor imobile, dar și a conturilor bancare ale celor doi.
UPDATE ORA 17.40. Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă au fost arestați
Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au decis, miercuri după-amiază, arestarea preventivă a celor doi patroni ai stației GPL care a explodat la Crevedia.
Avocatul celor doi inculpați a anunțat că a contestat decizia de arestare.
Știrea inițială
În dosarul privind incendiul de la Crevedia, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a solicitat, miercuri, instanței arestarea preventivă a lui Ionuț Doldurea și a lui Cosmin Stîngă pe o perioadă de 30 de zile, mai exact până pe 5 octombrie 2023, inclusiv.
”Față de acestea, în cursul zilei de miercuri, prin ordonanță, s-a pus în mișcare acțiunea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal.
În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că cei doi inculpați, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puțin 3 ani, în mod sistematic, au promovat în cadrul societății o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL. Toate aceste operațiuni au fost efectuate în scop pecuniar, în pofida deciziilor de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În document se mai menționează că faptele descrise au avut drept consecință decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 54 persoane, 6 case au fost distruse total, 77 de case au fost distruse parțial, pe lângă alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor pe o rază de aproximativ 1 km.
Până acum, au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 16 persoane care au suferit pagube materiale și morale în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și care au precizat că se constituie parte civilă în cauză. Totodată, 22 persoane au fost audiate în calitate de martori.
Sechestru pe imobile și conturi bancare
Pe de altă parte, s-a dispus și instituirea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor celor doi patroni ai stației GPL.
”Procurorul de caz a emis o ordonanță de instituire a unor măsuri asigurătorii, apreciind că în cauză este necesară aplicarea unor asemenea măsuri pentru a se putea asigura repararea pagubelor cauzate prin comiterea infracțiunii și pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare. În ceea ce privește suspectul persoană juridică s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la mai multe bunuri imobile, după cum urmează: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dâmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt.
Cu referire la unul dintre inculpați, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului cu privire la un bun imobil situat în București, precum și cu privire la un număr de 7 conturi bancare.
De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă cu privire la bunurile celui de al doilea inculpat, respectiv 7 bunuri imobile situate în București și un număr de 8 conturi bancare”, se mai menționează în comunicat.
CITEȘTE ȘI: