Patru persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 după vaccinare, în Vrancea. Un medic este internat în spital, cu insuficienţă respiratorie

Publicat: 09 02. 2021, 15:26
Actualizat: 06 04. 2021, 14:34
Doar 4 centre de vaccinare în tot județul Galați! Se administrează doar rapelul! / Sursa FOTO: rawpixel.com

După prima doză de vaccin anti-COVID, patru persoane s-au îmbolnăvit numai în Vrancea. Acestea au fost confirmate cu virusul, iar una dintre acestea are insuficiență respiratorie și este internată în spital. Trei persoane făceau parte din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea şi un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon” Focşani.

Patru persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 după vaccinare, în Vrancea

„Patru persoane s-au infectat cu noul coronavirus după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, trei dintre acestea din cadrul DGASPC Vrancea şi un medic de la SJU Focşani. Cele trei persoane din cadrul DGASPC Vrancea nu au avut simptome, în timp ce medicul este internat în spital, cu insuficienţă respiratorie”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu.

Persoanele care s-au îmbolnăvit de COVID-19 vor putea face rapelul conform protocoalelor de vaccinare.

„Conform recomandărilor producătorului vaccinului şi ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, dacă o persoană dezvoltă infecţie cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze. Pentru situaţiile în care unei persoane i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile, iar în cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile. În situaţii excepţionale, rapelul poate fi administrat şi după această perioadă”, a precizat Silviu Stanciu

Potrivit acestuia, în Vrancea, nu s-au înregistrat cazuri de persoane care să fi avut reacţii alergice grave după vaccinare.

Cum decurge vaccinarea în situații speciale

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizat cum decurge vaccinarea în situații speciale.

„Totodată, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze.

Pentru situațiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicații temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă. În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă” a precizează CNCAV.

Două centre de vaccinare pentru imunizarea populaţiei din judeţ care trebuiau să devină funcţionale luni, la Panciu şi Tîmboeşti, nu au putut fi deschise din cauza lipsei de personal medical care să le deservească, potrivit prefectului judeţului Vrancea, Gheorghiţă Berbece.

Judeţul Vrancea are, în acest moment, trei centre de vaccinare, la Focşani, Adjud şi Odobeşti, şi alte trei centre dedicate exclusiv imunizării personalului medical, la Spitalul Municipal Panciu, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani şi Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” Focşani.

De la începutul campaniei de vaccinare şi până luni, în Vrancea s-au vaccinat 9.513 persoane cu prima doză şi alte 2.718 au făcut şi rapelul.