Paul Stănescu: „Avem o urgență națională și europeană: sistemul de irigații în PNRR!”

Publicat: 14 07. 2022, 13:45
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, spune că seceta de anul acesta nu poate fi combătută decât cu ajutorul unui sistem de irigații la nivel național.

Cu toate acestea, spune el, România încă nu are prinse în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) fondurile necesare pentru un astfel de sistem care ar putea salva agricultura din România.

„Suntem în situația în care greșeala prostească sau intenționată a USR, de a nu prinde în PNRR sistemul de irigații, se vede cu ochiul liber pe câmpurile arse de soare. Aceasta trebuie reparată urgent pentru binele tuturor.

Astăzi, PSD, ministrul Agriculturii și coaliția guvernamentală, fac tot ce le stă în putință pentru a veni cu măsuri urgente și clare pentru a salva munca agricultorilor. Dar, soluția pentru o agricultură modernă nu o reprezintă un pansament aplicat din când în când, ci un medicament puternic cu efecte pe termen lung: un sistem de irigații național”, spune Paul Stănescu prin intermediul unui comunicat de presă.

Paul Stănescu: Vreau să cred că toate partidele înțeleg necesitatea irigațiilor

Mai mult, secretarul general al PSD spune că problemele cauzate de lipsa unui sistem național de irigații ar trebui să îngrijoreze toate partidele politice.

„Ar trebui să fie destul de clar că, în contextul crizelor succesive și suprapuse prin care trecem, acesta nu mai poate fi doar o preocupare a PSD. Și coaliția de guvernare a înțeles cu ce ne confruntăm. Dar este crucial să existe un efort coordonat și unitar de a susține în fața instituțiilor europene modificarea PNRR.

Vreau să cred că măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, toate forțele politice înțeleg că România are nevoie de un sistem de irigații modern. Nu doar coaliția de guvernare trebuie să vadă cât mai departe. Nu mai este timp de piedici.  Schimbarea climatică și fenomenele de deșertificare cu care ne confruntăm nu vor afecta doar economia românească și ceea ce vor pune românii pe masă, ci și securitatea alimentară europeană.

Includerea sistemului de irigații în PNRR nu mai este de mult timp doar un obiectiv politic al PSD. Este o prioritate a României și trebuie susținută de absolut toate partidele parlamentare, de societatea civilă, de mediul economic și, la fel de important, de către instituțiile europene. Asigurarea securității alimentare a depășit granițele naționale. Aceasta este deja o urgență europeană”, se mai arată în comunicat.