Prima pagină » Actualitate » Paul Stănescu, secretarul general al PSD: „Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției”

Paul Stănescu, secretarul general al PSD: „Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției”

Paul Stănescu, secretarul general al PSD: „Creșterea pensiilor și a salariului minim sunt obiective comune ale coaliției”
Sursa foto: Mediafax

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, spune că salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt cei care resimt cel mai mult povara inflaţiei, iar creşterea pensiilor şi a salariului minim sunt obiective comune ale coaliţiei.

„Salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflaţiei. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să aşteptăm proiecţia bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliţie.

Inflaţie de 15% înseamnă tot atâţia bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români”, a spus Stănescu, citat de Agerpres.

„Mărturisesc că am înţeles cu greu reacţiile iniţiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situaţia de a vinde iluzii sau de a crea false aşteptări.

Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii ştiu deja că, atunci când PSD avansează cifre şi propuneri, o face cu responsabilitate. Şi, mai ales, nu am aruncat în spaţiul public cu cine ştie ce promisiuni exotice”, a adăugat Paul Stănescu.

Paul Stănescu a precizat că scopul celor trei partide din coaliţia de guvernare este să aibă pregătite soluţii la probleme sociale.

„Cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte despre mărirea pensiilor şi a salariului minim, riscăm să dăm senzaţia de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliţiei că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creşteri.

Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluţii pentru o viaţă mai bună a românilor.

Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp. Creşterea salariului minim şi a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliţiei.

De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creşterea pensiilor şi a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată şedinţă de coaliţie”, a menționat Paul Stănescu.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?