Pe 7 ianuarie, Georgiana din Năvodari a fost dată dispărută de părinți. Care e motivul intim pentru care fugise de acasă și unde a fost găsită, după 2 zile de căutări
Stanciu Georgiana Cosmina, în vârstă de 13 ani, din Năvodari, a dispărut sâmbătă, 7 ianuarie, în jurul orei 21.00. La două zile distanță, adolescenta a fost găsită în circumstanțe absolut neașteptate.
Nașul Georgianei a declarat că fata de 13 ani a fost la iubita ei de 16 ani de bunăvoie, ba chiar aceasta din urmă ar fi ascuns-o pe adolescentă. Părinții Georgianei au fost de două ori acasă la fata de 16 ani, cu Poliția, dar abia a doua oară au reușit să-și recupereze fiica.
În cursul zilei de sâmbătă, 7 ianuarie 2023, Stanciu Georgiana Cosmina, de 13 ani, din Năvodari, a dispărut de acasă în jurul orei 21.00.
Părinții au sesizat plecarea minorei, când au ajuns acasă, declarând că aceasta a părăsit locuința în intervalul orar 19.00-24.00.
Georgiana a fost găsită nevătămată, după două zile de căutări, la prietena ei de 16 ani. Nașul fetei a declarat, pentru presa locală, că Georgiana avea o relație cu cealaltă fată: „A insistat fina mea să mai meargă o dată acolo (n.r. la prietena Georgianei acasă) cu Poliția și a găsit-o acolo. Deci, ieri noapte, 8 ianuarie, a fost Poliția acolo, nu a găsit-o. Cred că a ascuns-o pe undeva (n.r. pe fata de 13 ani). La insistențele finei mele, a mers iar cu Poliția, pentru că ea nu avea cum să intre în casa prietenei Georgianei fără Poliție. Finii mei au rămas la Poliție ca Georgiana să dea declarație. Se poate ca, fetei de 16 ani și celor care au găzduit-o pe Georgiana, să îi facă dosar penal, dacă părinții Georgianei depun plângere penală. Fata de 16 ani e tot din Năvodari și am înțeles de la niște copii din localitate că fata de 16 ani o bătea pe Georgiana, o punea să bea, să fumeze, să se drogheze.”
Bărbatul a postat pe diferite site-uri de socializare informații, dar și poze cu minora plecată de acasă.
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Georgiana și iubita ei
Se pare că Georgiana avea o relație strânsă cu fata respectivă. În seara dispariției, cele două au mers la minora de 13 ani acasă, dar bunica ei le-a prins pe cele două împreună și a încercat să o sperie pe prietena Georgianei, spunându-i că va chema poliția, deoarece familia Georgianei nu este de acord cu relația lor.
Aceasta a plecat, a declarat nașul fetei, fiind urmată de minora de 13 ani.
Mesaj RoAlert pentru dispariția minorei
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui Georgiana Cosmina Stanciu, de 13 ani, din orașul Năvodari. În momentul în care minora a plecat (ora 21.00), părinții ei nu erau acasă.
„În momentul în care minora a părăsit domiciliul purta pantaloni din catifea de culoare maro, tricou de culoare albă și geacă de culoare argintie. Aceasta are 1,40 m înălțime, constituție atletică, ochi căprui, păr șaten, față ovală. Cetățenii care pot furniza informații referitoare la această persoană sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611364.”, a transmis Poliția, anterior găsirii fetei.