Poetul Nichita Stănescu s-a născut în orașul Ploiești, în ultima zi a lunii martie, într-o casă cochetă care există și astăzi, pe strada ce îi poartă numele. După cum povestesc cei care se ocupă de administrarea Casei Memoriale, era o zi superbă de primăvară când liliacul alb de la fereastra camerei în care Nichita Stănescu a venit pe lume abia înflorise. Casa în care poetul a locuit până la terminarea liceului păstrează și astăzi parfumul acelor vremuri.
La data de 31 martie 1933 se năștea cel ce avea să devină unul dintre cei mai importanți scriitori ai României, laureat al Premiului Herder și nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, considerat de unii critici literari un inovator al limbii române și al poeziei. Pe strada care astăzi îi poartă numele, la numărul 1, casa în care s-a născut și a crescut îi păstrează vie amintirea. Pe patul pe care a venit pe lume încă se află cuvertura lucrată manual chiar de mama poetului. Tatiana Stănescu, și ursulețul de pluș cu care se juca Nini, așa cum era alintat poetul în copilărie.
“Ne aflăm chiar în camera în care s-a născut poetul. Știți că, în ‘33, multe mame hotărau să nască acasă, fiind moșite de o moașă de cartier. Doamna Tatiana povestea că a născut acasă și pe fereastră se vedea un liliac alb înflorit – 31 martie 1933, pendulul casei deja bătuse ora prânzului (…) Tăbliile au fost un pic recondiționate, dar și această cuvertură este lucrată de mână de doamna Tatiana Stănescu”, a povestit, pentru Gândul, Ioana Roșu, conservatorul Muzeului Memorial ”Nichita Stănescu” Ploiești.
Nichita Stănescu făcea parte dintr-o familie de intelectuali înstăriți, motiv pentru care, în anii ‘50, casa a fost naționalizată, așa încât poetul și familia sa au fost nevoiți să se mute. După aproximativ un an de zile în care au locuit la rude, s-au întors acasă, dar în calitate de chiriași, fiind nevoiți să se restrângă într-o mică parte a locuinței – o singură cameră, baie și bucătărie.
„În ’50, familia Stănescu a fost nevoită să renunțe la o mare parte a spațiului, deci ei au fost evacuați. Casa a fost naționalizată, ca mai apoi, după un an, după ce au locuit pe la rude, să revină, dar în calitate de chiriași, numai în câteva încăperi (o cameră, o bucătărie și o baie). Cam tot ce o să vedeți etalat în sălile următoare au fost strânse într-o singură cameră, mai puțin biroul lui Nichita, pianina lui Nichita, cărțile pe care le studia în liceu”, a explicat Ioana Roșu, conservatorul muzeului.
Nichita Stănescu era un foarte bun pianist, instrument pe care l-a studiat timp de 12 ani cu una dintre cele mai bune profesoare de pian din Ploieștiul acelor ani. Adora să cânte piese clasice la acest instrument și își invita adesea prietenii apropiați la el acasă, acolo unde organiza așa-numitele “ceaiuri dansante”. Acesta este și motivul pentru care, în perioada adolescenței lui Nichita Stănescu, dormitorul a fost transformat în sufragerie, tocmai pentru ca el și prietenii lui să aibă suficient spațiu pentru “distracția acelor vremuri”.
“În anii adolescenței lui Nichita, dormitorul va deveni o sufragerie a casei tocmai pentru a le crea spațiu băieților pentru «ceaiurile dansante». Nichita obișnuia să-și invite prietenii. Nu existau alte forme de distracție și atunci își invita prietenii apropiați, le cânta la pian, era spațiul în care ei se simțeau bine. Mariana, sora lui Nichita, cu cinci ani mai mică, spunea că de multe ori rămânea pe la fereastră pentru că nu era primită lângă cei mari”, a povestit Ioana Roșu.
Clasele primare le-a urmat în trei localități diferite: Ploiești, Vălenii de Munte și Bușteni. Clasa I a făcut-o la Școala nr. 5 din Ploiești, însă în clasa a II-a, a plecat să studieze la Vălenii de Munte, din cauză că, în acea perioadă, Ploieștiul a fost bombardat de americani. După un an petrecut la Vălenii de Munte, familia Stănescu s-a mutat la Bușteni, acolo unde Nichita Stănescu a finalizat ciclul primar de învățământ – clasa a III-a și clasa a-IV-a.
“S-a reîntors în Ploiești, fiind înscris la Școala «Petru și Pavel», care își avea locația pe Bulevardul Independenței. Asta s-a întâmplat până în ‘48. În ‘48, locația Liceului «Petru și Pavel» s-a mutat la școala din strada Gheorghe Doja, cea care era Școala de Comerț. Între timp, și acolo s-a schimbat denumirea, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Caragiale. În ‘52 s-a numit «Ion Luca Caragiale»”, a explicat Ioana Roșu, pentru Gândul.
Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale”, fostul Liceu ”Sfinții Petru și Pavel”, se află în imediata apropiere a casei poetului Nichita Stănescu, la aproximativ cinci minute de mers pe jos.
La etajul întâi al clădirii, clasa în care a învățat poetul își primește și astăzi elevii cu căldură, generație după generație. Placheta din stânga ușii de la intrare, pozele cu Nichita Stănescu, precum și citatele așezate cu grijă pe pereții clasei le amintesc zi de zi elevilor că în acea sală de clasă, undeva în a doua bancă a rândului din mijloc, la începutul anilor ‘50, a studiat marele poet Nichita Stănescu.
În holul central al liceului este gravat numele poetului, alături de numele altor zeci de absolvenți ai Colegiului Național ”Ion Luca Caragiale”, deveniți mai târziu academicieni. În anul 1952, alături de Nichita Stănescu, alți trei elevi de excepție absolveau liceul și aveau să devină membri ai Academiei Române. Este vorba despre Mircea Petrescu, Cristian Hera și Ioan Eugen Simion, care a și fost președintele Academiei Române, între anii 1998-2006.
Odată cu împlinirea a 90 de ani de la nașterea marelui poet Nichita Stănescu, autoritățile din Ploiești organizează o serie de evenimente culturale. În plus, la inițiativa celor care se ocupă de conservarea Muzeului Memorial ”Nichita Stănescu” va fi lansată și o medalie comemorativă.
Nichita Stănescu a fost considerat unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care chiar el o numea “dumnezeiesc de frumoasă”. Unii critici literari, printre care și Eugen Simion, coleg de liceu cu Nichita Stănescu, l-au considerat un poet de o profunzime remarcabilă, ce a făcut parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
CITEȘTE ȘI: