Prima pagină » Actualitate » Pelerinajul de Sf. Dimitrie 2024. Mii de credincioși așteaptă să ajungă la racla cu moaște. Coadă kilometrică pe dealul Patriarhiei

Pelerinajul de Sf. Dimitrie 2024. Mii de credincioși așteaptă să ajungă la racla cu moaște. Coadă kilometrică pe dealul Patriarhiei

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, denumit și „Izvorâtorul de Mir”. Peste 15.000 de pelerini s-au strâns pe dealul Patriarhiei din Capitală, unde a fost adusăracla cu moaștele sfântului. Unele persoane s-au așezat la coadă de la ora cinci dimineața.

Peste 15.000 de credincioși s-au adunat pe dealul Patriarhiei încă de orele dimineții, pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. La slujba, ce va avea loc seara, vor participa 1000 de preoți.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, denumit și „Izvorâtorul de Mir”, este sărbătorit azi, 26 octombrie. Creștini au venit într-un număr impresionant la pelerinaj, pentru a se închina la racla cu moaștele Sfântului. Unii s-au așezat la rând de la ora 5 dimineața, iar în prezent mulțimea de oameni de pe dealul Patriarhiei din Capitală se întinde pe o lungime de doi kilometri și ajunge până la Piața Națiunile Unite.

Între 1500 și 2000 de oameni pe oră ajung să se închine la racla Sfântului Dimitrie cel Nou. Peste 800 de persoane așteaptă în curtea Mitropoliei începerea slujbei.

Anul acesta, au fost depuse spre închinare în Baldachinul Sfinților, alături de Sf. Moaște ale Împăraților Constantin și Elena, ale Sf. Ierarh Nectarie, ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ale Sf. Nectarie.

Pelerinii vor asista și la Sfânta Liturgie oficiată în Altarul de Vară, unde preoții vor împărţi anafură. Credincioșii au ocazoa să vadă și racla cu moaştele Sfântului şi Dreptului Lazăr, adusă special de o delegație de preoți din Cipru, înainte de a fi returnată Duminică în țara de origine.

Aproximativ 260.000 de români își sărbătoresc astăzi onomastica.

FOTO: GÂNDUL

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și