Proiectul pentru indexarea PENSIILOR MILITARILOR a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților/ Legea merge la Senat în calitate de for decizional

Publicat: 29/10/2024, 10:43
Actualizat: 29/10/2024, 12:20

Comisia pentru Buget și Comisia pentru Apărare din Camera Deputaților au decis marți, cu majoritate de voturi, să trimită propunerea legislativă privind pensiile militare către votul final în plen. Un aviz favorabil a fost emis și de Comisia Juridică. UPDATE: Proiectul a fost votat de plen.

UPDATE

Proiectul de lege care prevede indexarea pensiilor militarilor a fost adoptat marți de plenul Camerei Deputaților, cu o majoritate largă de 213 voturi „pentru”, 31 „contra” și 19 „abțineri”.

Actul normativ va merge la Senat, care are rol de for decizional.

UPDATE

Dezbaterile din plenul Camerei Deputaților au început. USR, prin vocea deputatului Claudiu Năsui, a anunțat că va vota împotriva inițiativei legislative.

Știrea inițială

După examinarea inițiativei legislative și analizarea opiniilor exprimate de membrii celor două comisii reunite (Buget și Apărare), s-a redactat un raport favorabil, cu majoritate de voturi, ce recomandă adoptarea legii, incluzând amendamentele propuse.

De asemenea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a decis, cu majoritate de voturi, să avizeze favorabil propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015, care reglementează pensiile militare de stat.

Deputatul PNL Florin Roman a precizat, după ședința comisiilor reunite, că „obiectul de reglementare este unul foarte simplu: repararea unei inechități din legea pensiilor militare. Facem dreptate pensionarilor militari, care au fost umiliți ani de zile prin această inechitate”.

Întrebat despre o eventuală excludere a unor categorii de la aplicarea acestor măsuri, precum membri ai Guvernului, parlamentari sau secretari de stat, Roman a clarificat că în cadrul comisiilor s-au discutat doar amendamentele asumate oficial, prin semnătura liderilor de grup.

Au circulat mai multe variante de lucru, dacă nu mă înșel, patru sau cinci, însă am decis să ne concentrăm pe amendamentele asumate prin semnătură. În plus, domnul Ciucă a cerut expres ca aceste modificări să nu i se aplice, pentru a evita orice speculație politică, a precizat deputatul liberal.

Marcel Ciolacu susține „cu fermitate” eliminarea inechităților din pensiile militare

Vinerea trecută, Marcel Ciolacu a subliniat, în urma consultărilor cu asociațiile rezerviștilor militari care protestau în Piața Victoriei, că atât el, cât și Guvernul susțin „cu fermitate” adoptarea rapidă a proiectului legislativ ce vizează eliminarea inechităților în pensiile militare.

Premierul a estimat că în această săptămână, proiectul va fi aprobat în Camera Deputaților, iar în două săptămâni se va discuta și în Senat. (detalii AICI)


CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, despre proiectul privind PENSIILE militare: „România așteaptă de la noi responsabilitate, nu un concurs de propuneri populiste”

PNL propune modificarea modului de actualizare a pensiilor militare / Proiect legislativ depus la Senat

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...