Prima pagină » Actualitate » Pensiile se recalculează DIFERIT în 2024. Cum afli câte puncte ai acumulat până acum

Pensiile se recalculează DIFERIT în 2024. Cum afli câte puncte ai acumulat până acum

Pensiile se recalculează DIFERIT în 2024. Cum afli câte puncte ai acumulat până acum

Pensiile au suferit o serie de modificări în 2024, iar noua modalitate prin care acestea sunt recalculate îi nedumerește pe mulți.

Pe 1 ianuarie, pensiile au fost indexate, iar punctul de pensie a crescut cu 13,8%, de la 1.785 lei la 2.032 lei

Cea de-a doua majorare este programată pentru toamnă, când va avea loc o a doua recalculare și, posibil, o înghețare a impozitului pentru pensiile sub 3.000 de lei, arată ziare.com.

Autoritățile au anunțat detaliile privind implementarea legii pensiilor pentru 2024, iar acestea includ schimbări majore, inclusiv atunci când vine vorba de calculul pensiilor, însă nu în toate cazurile.

Ajustările urmează să afecteze doar unele categorii de pensii și vor avea loc după o etapă de recalculare, care ar urma să se încheie în septembrie.

Potrivit autorităților, este relativ simplu pentru persoane să determine câte puncte de pensie au acumulat, deoarece „calculul punctajului lunar se bazează pe venitul brut lunar obținut sau, după caz, pe venitul lunar asigurat ce a servit drept bază pentru contribuția de asigurări sociale, raportat la salariul mediu brut pe economie folosit în calculul bugetului de asigurări sociale de stat pentru anul respectiv”.

O noutate în calculul pensiilor este includerea orelor suplimentare, premiilor, perioadelor petrecute în armată, facultate sau șomaj. Totalul acestor puncte bonus acumulate va fi multiplicat cu punctul de referință, stabilit la 81 de lei.

De asemenea, în premieră, se va lua în considerare și situația mamelor, permițându-le femeilor cu cel puțin un copil să se pensioneze cu șase luni mai devreme. Documentele necesare recalculării pensiilor urmează să fie distribuite celor aproximativ 3.5 milioane de pensionari din țară în luna mai, iar plățile efective vor fi realizate în septembrie.

Termenul limită stabilit pentru recalcularea tuturor pensiilor din România este începutul toamnei. Se speră că această recalculare va contribui exclusiv la creșterea anumitor pensii, fără a reduce valoarea pensiilor care sunt deja la un nivel scăzut. În același timp, autoritățile subliniază că scopul recalculării este de a „elimina inechitățile din sistemul de pensii publice, având în vedere că există pensionari cu stagii de cotizare și venituri similare care primesc pensii de diferite valori”.

Exemplu de calcul

Antena 3 CNN a realizat o simulare, conform căreia un pensionar cu o pensie inițială de 1.950 de lei ar putea ajunge la o pensie de 4.000 de lei după ajustare, respectând anumite condiții. Pensionarul menționat a lucrat timp de 54 de ani, din care cinci ani în condiții dificile de muncă. De asemenea, are un total de 38,5 puncte de stabilitate

În total, el acumulează 53,5 puncte de stabilitate, care, înmulțite cu valoarea punctului de referință, rezultă într-o pensie recalculată de 4.333 de lei, conform declarațiilor profesorului Anton Hadăr, liderul Federației Naționale Sindicale Alma Mater, la Antena 3 CNN.

Explicația calculului pentru pensia de 4.333 lei:

  • 38,5 puncte de stabilitate + 15 puncte de stabilitate = 53,5 puncte
  • 53,5 puncte X 81 VPR = 4.333 de lei

„Lucrurile stau bine pe contributivitate în acest caz, dar pensionarul va câştiga bine la majorare şi din anii de muncă, aşa-zisa zonă de stabilitate. Omul acesta are 45 de ani de muncă. Cei cinci ani de lucru în condiţii grele au fost luaţi în seamă la punctaj. La cele 38,5 puncte de stabilitate, se mai adaugă aproximativ încă 15 puncte de stabilitate, pentru că a lucrat 45 de ani, şi obţinem 53,5 puncte. Acest punctaj înmulţit cu 81, VPR, înseamnă 4.333 de lei, deci se dublează”, a explicat prof. Anton Hadăr.

Sursa foto: Shutterstock

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și