Prima pagină » Actualitate » Pensionar italian, înșelat cu aproape 200.000 de euro de două românce. Cum l-au amăgit femeile

Pensionar italian, înșelat cu aproape 200.000 de euro de două românce. Cum l-au amăgit femeile

Pensionar italian, înșelat cu aproape 200.000 de euro de două românce. Cum l-au amăgit femeile
Pensionar italian, înșelat cu aproape 200.000 de euro de două românce. Cum l-au amăgit femeile

Un pensionar de 70 de ani din Italia a fost înșelat cu aproape 200.000 de euro de două femei din România.

Bărbatul era, potrivit Adevărul, convins că va trăi aventura vieții sale alături de femeia de 30 de ani și de cealaltă, de 37, astfel că a acceptat să le ajute cu bani, dar a fost, în cele din urmă, păcălit de acestea.

Bărbatul le-a cunoscut pe cele două într-un bar din Ravenna, iar româncele au profitat de faptul că acesta și-ar fi dorit să întrețină relații intime cu ele.

Totul a început în 2018, când una dintre femei a reușit să îi atragă atenția bărbatului și i-a prezentat-o pe prietena ei ca fiind verișoara sa.

Femeile l-au impresionat pe pensionar cu o poveste inventată

Câteva zile mai târziu, cele două femei s-au întâlnit din nou cu septuagenarul, în acelaşi local. Una dintre ele a reuşit să-l impresioneze inventând o poveste dramatică. Femeia i-a povestit că este orfană de ambii părinţi, că are o soră cu dizabilităţi în România şi că a fost abandonată de soţul ei care îi luase fiica.

Ea i-a spus că are un teren în România, pe care l-ar putea vinde pe bani frumoși, dar că îi este foarte greu să facă acest lucru din cauza birocrației.

Profitând că bărbatul le-a crezut, cele două l-au convins pe pensionar să le dea 193.000 de euro în doar două luni cu titlu de donație sau de împrumut, dar nu au mai returnat niciun cent.

Mai întâi, aşa-zisa victimă l-a rugat şi l-a convins pe italian să-i doneze 18.000 de euro. Bărbatul i-a dat aceşti bani pentru a o ajuta să-şi ia fiica de la fostul soţ. Evident, a fost vorba de o înşelătorie, urmată în foarte scump timp de altele.

Ea l-a păcălit că are nevoie de bani pentru a-şi rezolva problemele birocratice ca să-şi poată vinde terenul din România. Mai întâi, ea i-a spus că a găsit un potenţial cumpărător, un italian dispus să plătească 180.000 de euro pentru teren, dar apoi a revenit şi i-a spus că are un alt client, gata să achite 350.000 de euro.

Bărbatul nu a bănuit nimic și a ajutat-o în continuare, după care femeia a inventat că are conturile blocate în România, cerându-i alți bani.

Câteva săptămâni mai târziu, femeia i-a spus că are un nou client, un german, care i-ar fi oferit 390.000 de euro pentru a-i vinde lui terenul. În acel moment, pensionarul a devenit suspicios, refuzând să o mai ajute. Mai mult, el a făcut și o plângere la Poliție, după ce a fost sfătuit de niște rude.

Între timp, însă, una dintre românce, cea de 30 de ani, s-a făcut nevăzută. Cealaltă a acceptat să fie judecată în procedură simplificată, în speranța că va primi o pedeapsă mai ușoară, mai notează sursa citată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme