O parte dintre pensionarii din România pot primi, pe lângă pensie, 425 de lei de la stat / CONDIȚIA pentru a beneficia de acești bani
O parte dintre pensionarii din România pot beneficia, pe lângă pensie, de un ajutor care se ridică la 425 de lei. Acesta se acordă în funcție de veniturile oamenilor care au ieșit din activitate.
În luna martie, numărul pensionarilor români care au încasat indemnizaţie socială a scăzut.
Numărul total al românilor care beneficiază de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.142.497 în martie 2023, cu 1.074 persoane mai puţine comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.029.574 erau pensionari din sistemul public, iar 112.923 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 425 de lei.
Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 490 de lei), Maramureş (489 de lei) şi Cluj (473).
Judeţele în care sunt cei mai mulţi beneficiari
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.297 şi în judeţele Suceava (41.811 pensionari), Dolj (37.547) şi Iaşi (36.944).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 303 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (435 de lei) şi Gorj (392 de lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (395 de lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.756 persoane), urmat de Botoşani (7.387) şi Dolj (7.318).
Casa de Pensii precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare, relatează Antena 3.