UPDATE. Percheziţii DNA la Spitalul Județean din Botoșani, într-un dosar de angajări frauduloase. Suma IREALĂ „plătită” pentru un post de asistent
UPDATE. Trei dintre descinderi au loc la instituţii publice, între care Spitalul ”Mavromati” şi sediul Consiliului Judeţean Botoşani, iar o alta la sediul PSD Botoşani. Potrivit surselor Gândul, procurorii au date că pentru angajarea într-un post de asistent se plătea șpaga de 10.000 – 15.000 euro. Momentan, mai multe persoane din spital sunt duse la audieri.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a declarat că au pus la dispoziţie toate documentele, iar procurorii au făcut percheziţia de rigoare şi nu s-au ridicat înscrisuri.
Despre percheziţiile la sediul PSD, ea a precizat că au avut loc ”probabil pentru că are şi calitate politică.” Federovici a spus că nu ştie nimic despre şpăgi pentru angajarea unor persoane în spital.
Potrivit presei locale, una dintre percheziţiile din Botoşani vizează Spitalul ”Mavromati”, o alta biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Fedorovici, iar cea de la sediul unui partid are loc la PSD Botoşani.
Percheziţii la 92 de adrese din judeţele Botoşani şi Iaşi, într-un dosar care vizează fapte de corupţie
Procurorii DNA Suceava fac, miercuri, percheziţii la 92 de adrese din judeţele Botoşani şi Iaşi, într-un dosar care vizează fapte de corupţie comise de funcţionari publici de la un spital în contextul fraudării unor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante.
Trei dintre descinderi au loc la instituţii publice, între care Spitalul ”Mavromati” şi sediul Consiliului Judeţean Botoşani, iar o alta la sediul PSD Botoşani.
Potrivit presei locale, una dintre percheziţiile din Botoşani vizează Spitalul ”Mavromati”, o alta biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Fedorovici, iar cea de la sediul unui partid are loc la PSD Botoşani.
Suspiciuni privind infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018-2023
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018-2023, de către funcţionari publici din cadrul unei unităţi spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante, anunţă DNA.
Miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 92 de locaţii situate pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediul judeţean al unui partid politic şi domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Vom reveni cu amănunte!
CITIȚI ȘI: