Percheziții DNA la Primăria Iași. Procurorii anchetează Afacerea „Vixen”, tunul imobiliar pe care apare semnătura primarului Mihai Chirica

Publicat: 12 12. 2022, 10:05
Actualizat: 14 12. 2022, 20:05
Percheziții DNA la Primăria Iași. Procurorii anchetează Afacerea „Vixen”, tunul imobiliar pe care apare semnătura primarului Mihai Chirică / Sursa FOTO: b365.ro

Percheziții DNA la Primăria Iași încă de la primele ore ale dimineții de luni, 12 decembrie. Însoțiți de jandarmi, procurorii anticorupție au intrat în Palatul Roznovanu când afară nici nu se luminase prea bine, luându-i prin surprindere pe paznici și cei câțiva angajați veniți la ora aceea la muncă.

Potrivit Reporter Iași, se fac percheziții la Serviciul de Urbanism și la Serviciul Registratura-Comunicare, condus de Vasile Tiron.

UPDATE 10:40 – Primăria Iași confirmă că reprezentanțiile DNA au legătură cu blocul ridicat în zona Moara de Vânt. Într-un comunicat de presă, instituția condusă de Mihai Chirica susține că demersul DNA a venit „în urma unor plângeri penale făcute de conducerea Primăriei Municipiului Iași”.

„Procurorii au solicitat și primesc de la angajații Primăriei Municipiului Iași o serie de documente suport care vizează eliberarea unor documente de urbanism emise în perioada 2015 – 2020.

Este vorba de construirea unui imobil în zona Moara de Vânt în baza unei autorizații de construire emise în cursul anului 2015, completată printr-o autorizație din anul 2019, recepționat printr-un proces verbal emis în anul 2019 și care a beneficiat de un certificat de atestare a edificării construcției emis în anul 2020. În urma unor verificări ale documentației făcute la începutul acestui an de către Direcția de Arhitectură și Urbanism – Serviciul Autorizare Construcții s-a constatat că autorizațiile vizau construirea a două locuințe individuale și repoziționarea imobilului, pe când certificatul de atestare a edificării se referă la o locuință colectivă.

Ca urmare, primarul Mihai Chirica a trimis, pe 7 martie 2022, două sesizări cu privire la săvârșirea unor fapte cu potențial infracțional referitoare la certificatul de atestare a edificării construcției menționat către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași și, respectiv, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Sesizările trimise instituțiilor statului au fost însoțite de întreaga documentație menționată”, se arată în comunicatul Primăriei Iași.

„Suntem nu doar deschiși să colaborăm, ci chiar noi am sesizat instituțiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului. Suntem la serviciu, toți angajații Primăriei își fac treaba conform fișei postului, iar activitatea administrativă continuă. Am încredere că justiția va face lumină, astfel încât imaginea și activitatea municipalității să nu aibă de suferit” – Mihai Chirica.


Tunul imobiliar „Vixen”, un bloc construit pe o autorizație de casă

Informații primite pe surse de la jurnaliștii din Iași arată că DNA investighează în primul rând Afacerea „Vixen”, un bloc construit la Moara de Vânt pe baza unei autorizații de casă. Despre acest subiect presa locală a scris încă din luna martie, când s-a semnalat public faptul că primarul Mihai Chirica a semnat autorizația pentru un bloc de 18 apartamente ce s-ar fi ridicat în zona Moara de Vânt.

Reporter Iași relatează că, deși i s-a prezentat documentul oficial de respingere a recepției pe motiv că în loc de două case acolo se construise un bloc de apartamente, primarul Mihai Chirica a semnat personal edificarea.

Articolul respectiv menționa: „Primarul a trecut peste propriii subordonați, deși până acum, în cazuri similare, spunea că era neinformat și greșea din neatenție. În 2022, după anchetele de presă și descinderile procurorilor la poarta Primăriei, același Mihai Chirica refuză să autorizeze mansardarea aceluiași imobil, menționând singur: acolo e bloc în loc de casă, neconcordanță între autorizație și ce s-a construit. Acest dezacord este similar unui autodenunț: fără edificarea pe care primarul însuși a semnat-o și pe care acum tot el o contestă, acest bloc n-ar fi fost intabulat și apartamentele n-ar fi fost scoase la vânzare”.