PERCHEZIȚII în Vâlcea, la o rețea suspectată de difuzarea ilegală a programelor TV din România, încă din anul 2022
Polițiștii și procurorii din județul Vâlcea au desfășurat marți o serie de percheziții la domiciliile unor persoane suspectate de difuzarea ilegală, pe internet, a tuturor programelor de televiziune din România. Această activitate neautorizată se desfășoară încă din anul 2022, iar autoritățile urmăresc să recupereze prejudiciul produs prin aceste infracțiuni.
Mai multe persoane vor fi audiate și urmează să fie luate măsuri asiguratorii.
„La data de 24 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală, pun în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Vâlcea”, a anunțat Poliția Română într-un comunicat oficial.
Conform informațiilor oferite de anchetatori, persoanele vizate ar fi pus la dispoziția publicului toate programele de televiziune din România, începând cu data de 22 noiembrie 2022, prin intermediul unui site de internet. Utilizatorii din orice colț al lumii, cu acces la internet, au putut viziona aceste programe fără consimțământul titularilor drepturilor de difuzare.
„Această conduită care ar fi condus la vătămarea intereselor legale ale titularilor licenţelor audiovizuale, ce nu şi-ar fi exprimat în niciun moment consimţământul/acordul în vederea difuzării, fiind totodată obţinute venituri însemnate din aceste activităţi”, a mai precizat Poliția Română.
Cercetările continuă pentru identificarea completă a celor implicați și pentru stabilirea întregii activități infracționale.