Prima pagină » Actualitate » Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu măști contrafăcute, care au ajuns la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara (VIDEO & FOTO)

Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu măști contrafăcute, care au ajuns la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara (VIDEO & FOTO)

Zece percheziții se desfășoară la această oră în Capitală și în județele Bihor, Brașov, Maramureș, și Timiș, într-un dosar penal de înșelăciune, privind achiziționarea unor măști de protecție care ar fi contrafăcute.

Descinderile sunt organizate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Măștile FFP3 ar fi false

Măștile de tip FFP3 ar fi false și au ajuns la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, o unitate din linia I a luptei anti-COVID-19.

În urmă cu trei luni, medicii au protestat în curtea spitalului, acuzând că le sunt periclitate viețile de măștile cărora le cădeau filtrele, scrie g4media.ro.

Anunțul IGPR

„La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

În același timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.

La activități participă luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiștii Institutului Național de Criminalistică.

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor județene de poliție Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș”, transmite IGPR.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate