UPDATE | Percheziții la SNSPA, în dosarul în care Alfred BULAI este acuzat de agresiune sexuală. Cristian Pîrvulescu va fi audiat ca martor

Publicat: 20 08. 2024, 12:15
Actualizat: 20 08. 2024, 16:08

Polițiștii din Capitală au făcut, marți, percheziţii în dosarul în care sociologul Alfred Bulai, profesor demis de la Facultatea de Științe Politice, este acuzat de foste și actuale studente de hărțuire și agresiune sexuală. Surse judiciare au spus, pentru GÂNDUL, că perchezițiile au avut loc la trei sedii ale SNSPA.

UPDATE ora 16:00: Cristian Pîrvulescu a ajuns la Parchet, acolo unde a făcut primele declarații pentru presă. Politologul a precizat că zvonuri în ceea ce privește comportamentul lui Alfred Bulai „au existat, dar nu au fost dovezi”. Declarațiile lui Cristian Pîrvulescu pot fi văzute AICI.

UPDATE ora 12:15: Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Ştiinţe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, va fi audiat în calitate de martor, marți, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după perchezițiile la sediile SNSPA, au spus, pentru Gândul, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în cursul zilei de marți ar urma să fie audiate mai multe persoane, în dosarul deschis după ce foste și actuale studente de la SNSPA l-au acuzat de hărțuire și agresiune sexuală pe sociologul Alfred Bulai, care a fost profesor universitar și director al Departamentului de sociologie din SNSPA.

UPDATE ora 10:50: Potrivit unor surse apropiate anchetei, perchezițiile au loc la sediile SNSPA de pe Bulevardul Expozitiei nr. 30A, strada Povernei nr. 6 și strada Bacaloglu nr. 2.

Știrea inițială:

Poliţia şi Parchetul au deschis un dosar penal in rem, ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai.

Trupele SAS, chemate la percheziții

„În această dimineață, 20 august 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectueaza cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață sunt puse în executare 3 mandate de percheziție, la trei adrese din București”, a anunțat Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Potrivit sursei citate, acțiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei.

Profesorul Alfred Bulai este acuzat că ar fi hărţuit sexual mai multe studente. El a fost, deja, înlăturat din toate funcțiile pe care le deținea în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Mai mulți martori, audiați la Poliție

În același timp, martori și alte persoane vătămate au fost audiați în dosarul SNSPA, deschis în urma apariţiei în spaţiul public a investigaţiei jurnalistice în care mai multe tinere îl acuză de hărţuire sexuală pe profesorul Alfred Bulai.

După cum GÂNDUL a relatat AICI, audierile au avut loc la Poliție și Parchet, însă Alfred Bulai nu s-a aflat printre cei audiați.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a chemat la audieri studente și foste studente care l-au acuzat pe Bulai de abuzuri sexuale.

Comisa de Etică de la SNSPA a primit mai multe plângeri de hărțuire sexuală cu privire la sociologul Alfred Bulai.


CITEȘTE ȘI:

Profesorul Alfred Bulai va fi AUDIAT de Poliție, după acuzațiile de hărțuire sexuală

Alfred Bulai, cercetat PENAL, după ce mai multe studente l-au acuzat de hărțuire sexuală