Percheziții la Spitalul din Mangalia într-un nou caz de „vaccinare la chiuvetă”. Cât ar fi cerut medicii pe un certificat fals de vaccinare
Mai multe percheziții au avut loc marți dimineață în Constanța și Suceava într-un nou caz de vaccinare la chiuvetă. Printre instituțiile vizate este și Spitalul din Mangalia și Sanatoriul Balnear Mangalia, scrie ziuaconstanta.ro, care citează surse apropiate anchetei. „Costurile unui certificat erau între 40 și 500 de euro pentru un certificat fals, în funcție de posibilitățile financiare are beneficiarului. De asemenea, până în prezent au fost identificate peste 500 de certificate”, scriu jurnaliștii de la Ziua Constanța.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Astfel, în cursul zilei de 21 decembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 52 locații, situate pe raza județelor Suceava și Constanța, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.