Prima pagină » Actualitate » Pericolul uriaș din Capitală. Pasajele Lujerului și Obor, precum și Podul Băneasa, se află în stare critică și trebuie urgent reabilitate

Pericolul uriaș din Capitală. Pasajele Lujerului și Obor, precum și Podul Băneasa, se află în stare critică și trebuie urgent reabilitate

Pericolul uriaș din Capitală. Pasajele Lujerului și Obor, precum și Podul Băneasa, se află în stare critică și trebuie urgent reabilitate

Primăria Capitalei a reluat lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant, care au fost întrerupte în 2020. Nicușor Dan a anunțat, marți, într-o conferinţă de presă, că valoarea lucrărilor care vor fi efectuate se ridică la 65 de milioane de lei. De asemenea, edilul a anunțat care sunt podurile și pasajele aflate în pericol major.

Podul Grant a intrat din nou în reabilitare, iar lucrările vor costa 65 de milioane de lei.

Nicușor Dan a mai anunțat că Primăria Capitalei a finalizat recent de expertizat toate cele 28 de pasaje aflate în administrare.

Concluzia este una extrem de îngrijorătoare.

La trei dintre ele trebuie intervenit de urgență, au grad V din punct de vedere al stării tehnice, iar restul sunt în stare nesatisfăcătoare, a explicat Nicușor Dan.

„Cele care sunt în categoria urgență sunt Podul Băneasa, Pasajul Obor și Pasajul Lujerului. La acestea va trebui să intervenim în perioada următoare. Lucrările pentru cele două pasaje sunt estimate la 50 de milioane lei fiecare, pentru Podul Băneasa undeva la 20 milioane lei”, a explicat primarul general.

Potrivit specialiștilor în construcții, gradul V înseamnă pericol major, iar structura este la un pas de cedare.

Lucrările care sunt în stare satisfăcătore, trei la număr, sunt: Pasajul Muncii, Pasajul Piepra, și Pod Lacul Tei.

Planșeul de la Unirii, pericol public

O altă construcție extrem de complexă, dar care se prezintă foarte prost, este Planșeul de la Unirii. Despre situația de aici, Gândul a relatat în martie 2021, în premieră.

Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare. Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie.

Recomandarea video

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?