Prima pagină » Actualitate » Perioada de valabilitate a permiselor auto s-ar putea SCHIMBA. Ce prevede proiectul de lege, adopotat deja de Senat

Perioada de valabilitate a permiselor auto s-ar putea SCHIMBA. Ce prevede proiectul de lege, adopotat deja de Senat

Perioada de valabilitate a permiselor auto s-ar putea SCHIMBA. Ce prevede proiectul de lege, adopotat deja de Senat

Valabilitatea permisului de conducere în România ar putea fi modificată, prin adoptarea unui proiect de lege de către Camera Deputaților, Deocamdată, el a fost adoptat, astăzi, de Senat.

Astfel, în cazul categoriilor A și B, șoferii cu vârsta de până la 70 de ani, ar fi nevoiți să își schimbe permisul de conducere o dată la 15 ani, față de cum a fost până în prezent, la 10 ani.

În același timp, conducătorii auto trecuți de 70 de ani vor trebui să-și reînnoiască permisul de conducere la fiecare cinci ani, iar cei trecuți de 80 de ani, la fiecare doi ani.

Permisele de conducere emise înainte de intrarea în vigoare a noilor perioade de valabilitate își vor păstra valabilitatea înscrisă pe ele.

Inițiatorii acestor măsuri spun că prelungirea valabilității permiselor de conducere la 15 ani va veni în ajutorul a aproape 3.000.000 de șoferi amatori, care vor cheltui mai puțini bani și nuu vor mai pierde mult timp cu preschimbarea permisului.

Pe de altă parte, reducerea perioadei de valabilitate a permiselor auto ale persoanelor vârstnice va însemna și o scădere a numărului de „șoferi care conduc în prezent vehicule pe drumurile publice deși au boli care influențează negativ condusul și care pot produce accidente rutiere cu consecințe grave”, conform proiectului de lege.

Pentru a fi aplicat, proiectul de lege mai trebuie adoptat și de Camera Deputaților, apoi promulgat de președintele țării și ulterior publicat în Monitorul Oficial.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și