Perioada ideală pentru a achiziționa cele mai IEFTINE bilete de avion. Ponturi pentru a avea parte de cele mai bune oferte
Românii, pasionați de vacanțe în străinătate, trebuie să-și achiziționeze biletele de călătorie din timp. Potrivit datelor agențiilor de turism, este bine să rezervați biletele cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare, preferabil în zile de duminică sau sâmbătă, când costurile sunt cele mai scăzute.
Experții din cadrul agențiilor de turism recomandă ca biletele de avion pentru zborurile cu decolare din România să fie achiziționate între orele 18:00 şi 20:00, când vor găsi cele mai bune oferte. Pe de altă parte, românii trebuie să evite achiziționarea biletelor de avion miercuri şi joi, când vor găsi cele mai mari preţuri
„Unul dintre cele mai cunoscute mituri spune că biletele de avion sunt cele mai ieftine dacă sunt achiziţionate într-o zi de marţi. Această idee intens promovată de-a lungul anilor a pornit de la faptul că, în trecut, companiile aeriene lansau oferte şi promoţii în prima parte a săptămânii. Cu toate acestea, în zilele noastre, preţurile biletelor fluctuează constant, în funcţie de cerere şi de algoritmi din ce în ce mai sofisticaţi. Preţurile pot fi avantajoase şi în alte zile ale săptămânii, nu doar marţea, iar flexibilitatea în ceea ce priveşte datele călătoriei reprezintă cheia pentru a găsi cele mai bune oferte”, arată compania.
Specialiștii avertizează că, pe măsură ce se apropie data zborului, prețurile biletelor de avion se pot majora cu până la 60%.
„Pe măsură ce se apropie data zborului, tarifele se pot scumpi cu până la 60%, aşa că ar fi recomandat să păstrăm această marjă de aproximativ o lună înainte de călătorie pentru rezervarea zborului. De-a lungul timpului, am tot auzit că trebuie să ţinem cont de ziua decolării, că este suficient să alegem o zi cu tarife mici pentru biletele de avion, însă realitatea este că preţurile sunt influenţate şi de ora decolării, mai ales pe rutele populare, spre care există mai multe zboruri pe zi, cum sunt Londra, Paris sau Roma”, arată datele companiei.
Un alt pont pentru achiziționarea unor bilete de avion la prețuri cât mai rezonabile are de-a face cu orele la care sunt programate zborurile. Cele care au ora de decolare programată în afara intervalului 8:00 – 21:00 au un preţ redus, comparativ cu cele programate la orele de vârf.
FOTO: Pixabay