De-a lungul timpului, a existat o perioadă în care italienii veneau în România, fugind de sărăcia cruntă cu care se confruntau în țara natală.
Mai exact, cu o sută de ani în urmă, italienii alegeau să vină în țara noastră din cauza condițiilor precare din țara lor, dar și pentru că le era greu să emigreze în Statele Unite.
Potrivit statisticilor din anul 1899, aproape 1.400 de italieni trăiau în Dobrogra, relatează Adevărul. În 1928, însă, numărul lor ajungea la 2.000.
În toată România, în 1901, erau 8.000 de italieni, iar în 1930 numărul lor a atins cifra de 60.000. Printre meseriile pe care le practicau se regăseau: tăietori de pietre, dulgheri, zidari, fierari, fermieri. Mulți însă au lucrat și la proiectele feroviare din acele vremuri.
Localitatea Greci din județul Tulcea, cunoscută pentru cele cinci cariere de granit, a devenit un nucleu pentru comunitatea italiană, notează sursa citată.
La 1892, italienii se arătau, potrivit documentelor, foarte mulțumiți de salariile din România, ele fiind mult peste veniturile pe care aceștia le-ar fi putut obține în țara de origine.
„Într-un an, suma totală a economiilor acumulate de muncitorii italieni este în jur de 4 milioane de lire, în aur”, ar fi raportat câțiva ani mai târziu inspectorul italian pentru imigrație Di Palma, se arată într-un înscris al delegatului italian Beccaria Incisa.
Ulterior, însă, numărul italienilor, în continuă creștere, au produs nemulțumire la nivelul societății românești. Din acest motiv, autoritățile de la acea vreme au decis să ia măsuri stricte pentru a controla numărul italienilor care soseau în țara noastră.
Toate acestea pentru că românii începuseră să se plângă că italienii le fură locurile de muncă, dar și că ar fi fost violenți și ar fi ignorat regulile de conviețuire, mai notează sursa citată.
Sursa foto: Profimedia