Prima pagină » Actualitate » „Perla turismului românesc” devine o umbră a trecutului glorios. Cum arată acum stațiunea în care turiștii nu aveau loc în alte vremuri

„Perla turismului românesc” devine o umbră a trecutului glorios. Cum arată acum stațiunea în care turiștii nu aveau loc în alte vremuri

„Perla turismului românesc” devine o umbră a trecutului glorios. Cum arată acum stațiunea în care turiștii nu aveau loc în alte vremuri

Stațiunea Voineasa era supranumită ”Perla turismului românesc”, mii de turiști fiind prezenți în orice perioadă a anului, bucurându-se de frumusețile naturale ale zonei. 

Situată pe Valea Lotrului, în judeţul Vâlcea, la poalele Munţilor Lotru, la o altitudine de aproximativ 700 m, locația este la doar 60 km distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea.

Însă, stațiunea se află într-o situație tot mai dificilă. Recent, ultimul hotel funcțional din zonă s-a închis. Dintr-o stațiune superbă, cu un potențial enorm, Voineasa se stinge puțin câte puțin cu fiecare an.

Treptat, hoteluri, case de vacanță, restaurante sau săli de spectacole din zonă și-au închis porțile. Astfel, din ”perla turismului românesc”, zona riscă să devină o stațiune a betoanelor părăsite.

Recent, și ultimul hotel care mai funcționa în zonă, Lotru, s-a închis. Administratorul acestuia, Blocul Național Sindical (BNS), a decis să pună lacătul pe el, după mai mulți ani în care a funcționat pe pierdere.

După ultima decizie a BNS, edilul comunei vâlcene a concluzionat că ”Stațiunea se desființează cu totul”. Cu toate acestea, el spun că are o soluție pentru recuperarea stațiunii: Hotelul Lotru să fie dat în chirie administrației publice pentru a putea investi în el. ”Îi facem licitație în secunda doi. Noi știm ce să facem cu ele, dar nu vor să ne lase (n.r. sindicatele)”, spune primarul.

În replică, președintele BNS, Dumitru Costin, spune că bunurile sindicatului nu se pot înstrăina în niciun fel. ”Legea dialogului social spune că bunurile sindicale pot fi folosite numai potrivit intereselor membrilor de sindicat, fără a putea fi împărțite între aceștia”.

Stațiunea dispunea de o bază de tratament importantă. Aici se puteau trata afecțiuni precum: nevroza astenică, afecțiuni ale aparatului locomotor, ale căilor respiratorii, dar și alte boli asociate, potrivit Fanatik.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate