Peste 140 de pompieri români vor pleca din nou în Grecia, după ce mai multe focare s-au reaprins lângă Atena
Peste 140 de pompieri români vor pleca din nou în Grecia, unde situația incendiilor este alarmantă. Noi focare s-au reaprins chiar lângă capitala Atena. Premierul Florin Cîțu a scris pe Facebook, joi noaptea, că Grecia are nevoie din nou de ajutor, din cauza incendiilor.
„L-am informat pe președintele Klaus Iohannis și am decis, împreună cu ministrul de Interne, să trimitem 142 de pompieri salvatori care să îi ajute pe greci să stingă incendiile de pădure. Misiunea pompierilor noștri va începe mâine (vineri, 20 august-n.r.)”, a precizat premierul Cîțu.
Acesta le-a transmis pompierilor mult succes și că îi așteaptă cu bine acasă.
Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii.
Acest modul este format din 142 pompieri salvatori din IGSU și 15 unități subordonate acestuia cu 28 de autospeciale care includ: opt autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, șapte autospeciale de primă intervenție și comandă, două microbuze, un autocar si alte mijloace de sprijin logistic incluzand o dronă.
108 pompieri români care au luptat cu flăcările în Grecia s-au întors acasă ca niște eroi, la mijlocul acestei luni, după o experiență de 10 zile.
CITEȘTE ȘI: La întoarcerea din Grecia, salvatorii buzoieni au sărit în ajutorul victimei unui accident petrecut chiar în fața lor. „A fi pompier nu este un job, ci un stil de viață”