Peste 15.000 de bărbați ucraineni au încercat să treacă ILEGAL în România, pentru a nu ajunge pe front. Ce se întâmplă cu ei, odată prinși la graniță

Publicat: 26 08. 2024, 21:00
Actualizat: 26 08. 2024, 21:24

This browser does not support the video element.

Peste 15.000 de bărbați ucraineni au fost prinși trecând ilegal în România, jumătate dintre ei doar în ultimele luni. Este vorba despre tineri cu vârste între 20 și 5 și 27 de ani, care au fugit din țară după ce guvernul de la Kiev a scăzut vârsta de înrolare în armată.

Pentru a nu ajunge pe front, ei se aventurează pe trasee extrem de periculoase din Munții Maramureșului. Autoritățile din România îi recuperează, adesea, din situații dificile și nu îi trimit înapoi.

În acest timp, armata ucraineană se luptă să găsească voluntari pentru front. Anul acesta, în aprilie, Volodimir Zelenski a promulgat legea care reduce vârsta de începere a serviciului militar de la 27 la 25 de ani.

De atunci, zeci de tineri ucraineni fug zilnic în România, prin Munții Maramureșului. Mulți dintre ei au rămas blocați în creierii munților.

Mai mulți ucraineni au rămas blocați spre vârful Pop Ivan, care atinge chiar și 1.900 de metri. Unii dintre ei erau hipotermici, epuizați, rămăseseră fără mâncare după ce au parcurs zeci de kilometri pe jos.

Cel mai recent bărbat salvat din munți este un ucrainean în vârstă de 25 de ani. Se afla în stare gravă când a fost găsit de salvamontiști, după o misiune care a durat 12 ore.

A fost luat cu elicopterul, pentru că transportul cu targa până la baza muntelui ar fi durat o jumătate de zi în plus.

Băiatul a traversat una dintre cele mai periculoase văi din Munții Maramureșului. Tot acolo s-au rătăcit, în 13 august, alți trei tineri ucraineni, care au fugit și ei de înrolarea în armată.

Au fost găsiți în toiul nopții, extenuați, fără provizii, iar unul dintre ei nu mai putea merge din cauza unei accidentări.

În total, anul acesta, Poliția de Frontieră a depistat 7.000 de ucraineni care au fugit din țara lor.

„Cam din luna martie, constatăm o creștere. Pot să spun că în luna martie am avut un vârf, undeva la 100 de cetățeni ucrainieni, în 24 de ore, depistați la frontiera de nord a României. În acest moment, a scăzut un pic numărul. Avem undeva la 25-30 de cetățeni ucraineni, în 24 de ore. EI sunt amprentați, apoi verificați în bazele de date naționale și europene”, a precizat pentru Euronews România Iulia Stan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Frontieră Sighetul Marmației.

Fugarii ucraineni primesc azil la noi în țară. Pentru a depista trecerile ilegale. Poliția de Frontieră este în alertă non-stop la granița cu Ucraina. Zona este survolată cu un elicopter, iar în teren au fost aduse drone și aparate cu termoviziune pentru a urmări mai ales mișcările pe timp de noapte.