Un nou lot de vaccinuri anti-Covid pentru România! Peste 345.000 de doze de la Pfizer ajung, luni, în țara noastră
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, duminică, prin intermediul unui comunicat, că o nouă tranşă de 345.150 de doze de vaccin Pfizer BioNTech soseşte luni, 29 martie, în România.
Transportul va fi livrat pe cale aeriană, pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar livrarea către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Vaccinurile vor fi transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Dozele vor fi distribuite în depozitele regionale după cum urmează:
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 98.280 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 39.780 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 46.800 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 38.610 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 36.270 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 46.800 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 38.610 doze.
Până la acest moment, România a recepționat 2.518.000 doze de vaccin produse de compania Pfizer BioNTech, iar 2.318.749 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare.
Începând cu 20 martie, 167 de cabinete noi au devenit operaţionale pentru programarea celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, în 13 judeţe din ţară şi la nivelul municipiului Bucureşti.
Schimbare majoră pe platforma de vaccinare. Valeriu Gheorghiță anunță ce se va întâmpla de la 1 aprilie
Schimbare majoră pe platforma de vaccinare. Valeriu Gheorghiță anunță că, începând cu data de 1 aprilie, se va afișa pe platformă tipul de ser cu care se poate face imunizarea la fiecare centru!
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-Covid a dat această veste marți, 23 martie, într-o conferință de presă.
Începând cu data de 1 aprilie, fiecare centru de vaccinare configurat în platforma de programare va avea afişat tipul de vaccin. Orice persoană care îşi va face programare într-un centru de vaccinare va şti de la început ce fel de vaccin se distribuie în acel tip de centru”, a anunţat Valeriu Gheorghiţă.
Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță, anunțul momentului. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă vaccinul anti-COVID trebuie făcut în fiecare an
Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, anunță că nu este obligatorie imunizarea împotriva coronavirusului în fiecare an, cum se întâmplă, spre exemplu, la gripă.
Chiar și în aceste condiții, medicul de la Spitalul Militar nu exclude posibilitatea ca unele persoane să aibă nevoie de încă o doză suplimentară.