Valeriu Gheorghiță: Peste două milioane de doze de vaccin Pfizer vor veni în România, în aprilie
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, a anunțat miercuri seară, la Aleph News, că peste două milioane de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech vor ajunge în România în aprilie. Acesta a mai adăugat că, la jumătatea acelei luni, se va ajunge la 80.000 de români vaccinați pe zi.
Din prima săptămână a lunii aprilie vom primi aproximativ 511.000 de doze săptămânal. În toată luna aprilie vor fi peste 2 milioane de doze”, a spus Gheorghiță.
De asemenea, col. dr. Valeriu Gheorghiță a mai spus că, săptămâna viitoare, România va primi 345.000 de doze de la Pfizer, una dintre cele mai consistente tranșe de până acum.
Totodată, vor fi deschise aproximativ 165 de cabinete noi pentru vaccin de la Pfizer, la nivel național, aproximativ 54 doar în București, de săptămâna viitoare.
Gheorghiță a precizat că acest lucru ar însemna aproximativ 3.000 de persoane vaccinate pe zi în București, iar aceste persoane se vor adăuga celor vaccinate la centrele de vaccinare deja existente.
„Din calculele noastre ar trebui să ajungem la jumătatea lunii aprilie la 80.000 de persoane zilnic vaccinate doar cu vaccin de la Pfizer, la care se vor adăuga persoanele care se vor vaccina cu alte tipuri de vaccin”, a afirmat medicul Gheorghiță.
Întrebat câți români vor fi vaccinați la 1 octombrie 2021, Gheorghiță a spus că speră să se ajungă la 9 milioane de persoane cu două doze și 10 milioane cu o singură doză de vaccin.
„Este obiectivul meu și al nostru, al tuturor”, a spus el.
Peste 54.000 de români au fost vaccinați, în ultimele 24 de ore. Au fost raportate aproape 235 de reacții adverse
Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat, miercuri, că 54.281 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind raportate 234 de reacții adverse, din care cinci de tip local, iar restul de tip general.
Dintre acestea, 40.983 au primit prima doză de vaccin, iar restul 13.298 de persoane, a doua doză. Totodată, CNCAV a mai precizat că 38.674 de persoane au fost imunizate cu vaccin Pfizer, 9.049 cu Moderna și 6.558 cu AstraZeneca.
Un român vaccinat cu Pfizer a primit din greșeală la rapel o doză Moderna
Un bărbat din Tulcea a fost vaccinat cu ser Pfizer, dar la rapel i-a fost administrată din greșeală o doză din vaccinul Moderna. Acesta a explicat modul în care cadrele medicale din centrul de vaccinare Romexpo au încercat să mușamalizeze cazul.