Peter Szijjarto: Este timpul ca Europa Centrală să-l delege pe secretarul general al NATO

Publicat: 04 04. 2024, 09:35
sursa foto: Profimedia

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat miercuri că nicio țară din Europa Centrală și de Est nu a oferit până acum un secretar general al NATO, iar acest lucru ar trebui să se schimbe.

Ministerul de Externe de la Budapesta transmite, totodată, că susține consolidarea flancului de est al NATO și speră că „acest lucru se va reflecta și în persoana viitorului secretar general”.

„Nicio ţară membră din Europa Centrală şi de Est nu a delegat un secretar general la NATO în întreaga sa istorie, prin urmare ar fi timpul, având în vedere în special faptul că principala provocare de securitate vine din această direcţie”, a declarat Peter Szijjarto, potrivit Agerpres.

Szijjarto a declarat că „o mare parte din ţările din Europa Centrală şi de Est sunt membre NATO de douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani”, adăugând că este timpul ca propunerea sa privind viitorul secretar general „să fie luată în considerare”. El a spus că este „clar” că „o parte semnificativă a membrilor îl sprijină pe premierul olandez în exerciţiu Mark Rutte pentru acest post”.

„Dar Ungaria nu va urma acest exemplu, deoarece NATO este o alianţă de apărare în care liderii trebuie să aibă încredere la cel mai înalt nivel. Noi, maghiarii, nu putem avea încredere într-un om, nu la cel mai înalt nivel, ci la orice nivel, care a vorbit anterior despre îngenuncherea Ungariei… Cred că acest lucru este clar pentru toată lumea”, a punctat şeful diplomaţiei ungare.

Szijjarto a declarat că unele state membre au ezitat, adăugând că „nominalizarea preşedintelui român Klaus Iohannis a creat o nouă situaţie”.

„Ne bucurăm să vedem un candidat din Europa Centrală”, a adăugat oficialul de la Budapesta.

Ce șanse crede președintele României că are la NATO

Președintele României, Klaus Iohannis, declară că nu intenționează să se retragă din competiția pentru funcția de Secretar General al NATO, în contextul mai multor afirmații de susținere pentru Mark Rutte.

Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO și, da, sunt câteva afirmații în spațiul public, a declarat, miercuri, Klaus Iohannis.

Președintele consideră că are șanse „rezonabile” de a-l înlocui pe Jens Stoltenberg. Citește mai mult…

Sursa foto: Profimedia