Prima pagină » Actualitate » Petiție pentru SALVAREA brațului Chilia și a canalului Bâstroe

Petiție pentru SALVAREA brațului Chilia și a canalului Bâstroe

Petiție pentru SALVAREA brațului Chilia și a canalului Bâstroe
Canalul Bîstroe / Foto caracter ilustrativ. Sursa: Profimedia

Jurnalistul Marius Tucă și fostul guvernator al Deltei Dunării Virgil Munteanu au inițiat o petiție prin care solicită oprirea imediată a oricăror lucrări de adâncire sau modificare a cursului natural al brațului Chilia.

Autorii petiției, care poate fi semnată aici, au transmis, în total, șapte solicitări punctuale către Președinția României, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe și Comisia Europeană.

Aceste solicitări sunt:

1.Oprirea imediată a oricăror lucrări de adâncire sau modificare a cursului natural al brațului Chilia.

2. Retragerea Acceptului acordat de România Ucrainei, în iulie 2022, pentru tranzitarea brațului Chilia de către nave sub pavilion terț.

3. Solicitarea imediată, adresată Comisiei Europene, de a respinge includerea canalului ucrainean în coridorul de transport transeuropean TEN-T.

4. Punerea în aplicare a recomandării Convenției Espoo din iulie 2006 privind evaluarea impactului de mediu în context transfrontalier de a realiza un program bilateral România-Ucraina de cercetare științifică pentru a fi evidențiat impactul asupra tuturor componentelor de mediu din Rezervația Biosferei Delta Dunării din România ale unui astfel de canal.

5. Informarea tuturor convențiilor și organizațiilor internaționale privind reluarea proiectului de agresare de către Ucraina a Rezervației Biosferei Delta Dunări, zonă aparținând Patrimoniului Natural Mondial – UNESCO, site al Convenției Ramsar privind Zonele Umede de Importanță Internațională.

6. Monitorizarea permanentă de către instituțiile statului român cu atribuții în domeniu a oricăror lucrări sau activități care se desfășoară pe brațul Chilia.

7. Informarea transparentă a opiniei publice din România cu toate aspectele ce privesc acest subiect, în conformitate cu Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu.

 

Experții români nu au primit acces pentru măsurători între kilometrii 11 și 22 ai brațului Chilia

România și Ucraina au intrat într-un dialog pentru a facilita diferendul în cazul Bâstroe, dar rămân în continuare multe semne de întrebare, în condițiile în care oficialii ucraineni încă nu permit măsurători pe Canalul Bâstroe, iar pentru brațul Chilia a fost obținut un acord parțial, experții neavând acces între kilometrii 11 și 22.

Ambarcațiuni ale Administrației Fluviale a „Dunării de Jos” au început în 17 martie măsurătorile pe brațul Chilia, însă Ucraina și-a dat acordul ca România să facă măsurători doar în anumite porțiuni ale Dunării.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunţa, în 16 martie, că ucrainenii au dat un ”acord parţial” pentru începerea măsurătorilor pe braţul Chilia (partea ucraineană), începând din 17 martie, însă doar de la kilometrul 22, nu de la kilometrul 11, cum solicitase partea română.

”Insistăm ca flota de nave specializate a României să primească acces şi pe celelalte sectoare ale braţului Chilia (între km 11 şi km 22), dar şi pe Canalul Bâstroe. În condiţiile în care inclusiv reprezentanţii Comisiei Europene au susţinut solicitările României, consider că este în interesul ambelor ţări sa fie lămurită problema dragajelor efectuate de Ucraina pe întregul braţ Chilia şi pe Canalul Bâstroe”, preciza ministrul.

”Motivele ţin de siguranţă şi vin din partea Ministerului Apărării din Ucraina, pentru că – şi aceasta a fost justificarea încă de la început – pe acest Canal Bâstroe au fost câteva incidente cu mine care au afectat nave civile”, explica secretarul de stat Ionel Scrioşteanu, referindu-se la acordul parţial.

Textul integral al petiției

„Către

Președinția României,

Guvernul României; Ministerul Afacerilor Externe,

Comisia Europeană

Având în vedere :

  • revenirea în actualitatea a proiectului canalului de mare adâncime Dunăre-Marea Neagră din Ucraina, proiect care include adâncirea brațului Chilia și a canalul Bîstroe pentru folosirea în scopul accesului navelor maritime pe acest canal;
  • Hotărârea Consiliului de Miniștri al Ucrainei nr. 136/09.02.2022 prin care se declară brațul Chilia, între Ceatal Ismail și Vîlkovo pe o lungime de 95 km ca fiind „cale de navigație interioară a Ucrainei”;
  • Anunțul Ministerului Infrastructurii din Ucraina din 17.02.2023 privind existența condițiilor pentru accesul navelor cu un pescaj de până la 6,5 m pe acest canal;
  • Solicitarea primită de către Comisia Europeană din partea Ucrainei de a “adapta căile navigabile interioare pe Dunăre la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) indicativă”;
  • Acceptul transmis de către Ministerul Afacerilor Externe al României Ucrainei, în data de 13.07.2023, prin care se permite “tranzitarea canalelor Chilia și Bîstroe” de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale, document nefăcut public nici până la această dată;
  • Încălcarea Convenției privind navigația pe Dunăre, semnată la Belgrad în 1948, conform căreia singura cale de navigație internațională pe Dunăre este canalul Sulina;
  • Raportul Comisiei de anchetă a Convenției Espoo privind evaluarea impactului de mediu în context transfrontier, dat publicității în iulie 2006, care prezintă impactul canalului ucrainean asupra Rezervației Biosferei Delta Dunării din România;
  • Punctul de vedere al Academiei Române din 06.03.2023 privind impactul proiectului ucrainean asupra mediului;

Solicităm:

1. Oprirea imediată a oricăror lucrări de adâncire sau modificare a cursului natural al brațului Chilia.

2. Retragerea Acceptului acordat de România Ucrainei, în iulie 2022, pentru tranzitarea brațului Chilia de către nave sub pavilion terț.

3. Solicitarea imediată, adresată Comisiei Europene, de a respinge includerea canalului ucrainean în coridorul de transport transeuropean TEN-T.

4. Punerea în aplicare a recomandării Convenției Espoo din iulie 2006 privind evaluarea impactului de mediu în context transfrontalier de a realiza un program bilateral România-Ucraina de cercetare științifică pentru a fi evidențiat impactul asupra tuturor componentelor de mediu din Rezervația Biosferei Delta Dunării din România ale unui astfel de canal.

5. Informarea tuturor convențiilor și organizațiilor internaționale privind reluarea proiectului de agresare de către Ucraina a Rezervației Biosferei Delta Dunări, zonă aparținând Patrimoniului Natural Mondial – UNESCO, site al Convenției Ramsar privind Zonele Umede de Importanță Internațională.

6. Monitorizarea permanentă de către instituțiile statului român cu atribuții în domeniu a oricăror lucrări sau activități care se desfășoară pe brațul Chilia.

7. Informarea transparentă a opiniei publice din România cu toate aspectele ce privesc acest subiect, în conformitate cu Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu.

Marius Tucă

Virgil Munteanu

Pentru a semna petiția, vă rugăm să accesați următorul link:

https://www.petitieonline.com/petiia_braul_chilia”, se arată în petiția formulată de jurnalistul Marius tucă și fostul guvernator al Deltei Dunării, Virgil Munteanu.

 

Citește și