Petre Roman, primul premier al României post-comuniste, a împlinit 75 de ani. Ce mesaje i-au transmis Silvia Chifiriuc și Oana Roman
Petre Roman, primul premier al României post-comuniste, își aniversează – joi, 22 iulie – ziua de naștere. Fostul prim-ministru împlinește 75 de ani, iar persoanele cele mai dragi din viața lui, Silvia Chifiriuc și fiica sa, Oana Roman, i-au transmis mesaje emoționante.
Înainte de Revoluția din Decembrie 1989, Petre Roman s-a făcut remarcat prin cariera sa universitară, fiind specialist în fizica fluidelor și poluarea mediului. A devenit asistent la Facultatea de Energetică de la Institutul Politehnic București încă din 1968, iar în 1976 a obținut titlul de șef de lucrări, mai apoi conferențiar.
Pe data de 27 decembrie 1998, după condamnarea și executarea lui Nicolae Ceaușescu, fostul președinte al României, Petre Roman a devenit Prim Ministru al Guvernului Provizoriu, iar apoi – după alegerile din luna mai a anului 1990 – 29 iunie -, este desemnat de președintele Ion Iliescu și votat de Parlament ca prim-ministru al României, funcție pe care a deținut-o până în octombrie 1991.
Petre Roman: ”Politica actuală nu mai seamănă cu ceea ce-mi doream eu”
În emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, Petre Roman a vorbit despre perioada în care a deținut funcția de premier, recunoscând că nu se mai identifică, absolut deloc, cu lumea politică a momentului. ”
”În politica actuală nu mai pot să mă implic, fiindcă ea nu mai seamănă deloc cu ceea ce-mi doream eu în politică. Dacă mă întrebi ce mai este politica acum, pot răspunde: «Nu le pasă, dom`ne!»”, a concluzionat Petre Roman.
Există în sufletul fostului prim-ministru al României și o supărare pe care nu o ascunde. Despre ce este vorba? Consideră că a fost ”debarcat ca prim-ministru printr-o lovitură de stat”, așa cum etichetează controversata mineriadă din toamna anului 1991.
Firește, subiectul ”servicii secrete” nu poate lipsi – într-un astfel de context -, iar Petre Roman a dorit să fie tranșant, precizând și că, dacă ar fi avut vreo legătură cu lumea ”serviciilor”, atunci destinul său politic ar fi fost cu totul altul.
”Care servicii secrete? Române? Franceze? Nu ați precizat. Evident că nu. Dacă aș fi fost cumva legat de aceste servicii, anumite lucruri rele care mi s-au întâmplat în cariera politică probabil că nu s-ar mai fi întâmplat”, a precizat Petre Roman la emisiunea lui Denise Rifai.
Silvia Chifiriuc: ”Te iubesc cu aceeași pasiune și dorință”
Petre Roman a fost căsătorit timp de mulți ani cu Mioara Roman, iar cei doi au împreună o fiică, Oana. Mioara Roman mai are o fată, Catinca, dintr-un mariaj anterior. În anul 2007, după 34 de ani de căsnicie, Mioara Roman și Petre Roman s-au hotărât să meargă pe drumuri separate.
”Am fost împreună și la bine, și la rău, până când nu am mai fost împreună. De la un moment încolo, pur și simplu asta a fost”, a mărturisit fostul premier.
Actuala soție a fostului premier al României este Silvia Chifiriuc, cei doi căsătorindu-se în anul 2009 și fiind părinții unui un băiat, Petrus. Petre Roman a recunoscut, în emisiunea Denisei Rifai de la Kanal D, că și-a pierdut mințile atunci când a cunoscut-o pe viitoarea soție.
”Însă, ceea ce pot spune că este adevărat este că într-un fel, cum e viața, mi-am pierdut mințile. M-am îndrăgostit foarte puternic de Silvia… nu numai pentru că e o femeie foarte frumoasă, nu numai pentru că are o voce splendidă, ci pentru că este un om cu care am simțit că mi-e foarte bine. Am și eu dreptul să mă simt foarte bine cu aleasa inimii mele”.
Cu ocazia acestei zile deosebite din viața soțului său, Silvia Chifiriuc a postat, pe pagina sa de socializare, un mesaj scurt, dar emoționat.
”Te iubesc cu aceeași pasiune și dorință, iubirea mea! La mulți ani”, a scris partenera de viață a fostului premier al României, semn că acolo unde există iubire și pasiune comună nu este nevoie de foarte multe cuvinte pentru a-ți exprima trăirile.
Oana Roman, mesaj pentru tatăl ei: ”Să fii cool ca până acum”
Invitată la Antena Stars, Oana Roman – fiica fostului premier – a dezvăluit că ziua de 22 iulie este una de dublă bucurie, fiind nu numai ziua de naștere a lui Petre Roman, ci și a surorii sale, Catinca Roman, aceasta împlinind 54 de ani.
“La mulți ani, Catinca! La mulți ani, tati, să fii sănătos și minunat și mi-e dor de tine! Sunt născuți în aceeași zi și este și poveste foarte frumoasă, pentru că părinții mei când s-au cunoscut, tata a invitat-o pe mama la masa iar ea a spus «îmi pare rău, nu pot să vin că este ziua fetei mele» . Și tata i-a zis: «Da, dar este și ziua mea. Cum facem?». Astăzi este o zi specială. Să fii cool ca până acum”, a spus Oana Roman.
Fiica fostului prim-ministru a mai mărturisit că și-ar dori ca Petre Roman să își păstreze ”forma” bună în care se află, fiindcă – din punctul ei de vedere – este un bărbat care arată ”extraordinar” la vârsta de 75 de ani. Însă o astfel de condiție fizică, a dezvăluit Oana, este întreținută exclusiv printr-o ”viață disciplinată”, sport și ”multă grijă”.
”Eu îi doresc să fie la fel de în formă ca până acum. Arată extraordinar, dar cu ce preț. Cu o viață disciplinată, cu mult sport și cu multă grijă. Chiar îmi doresc să fie bine. Disciplina lui este un lucru pe care îl admir la el. In ultimii ani am devenit și eu mai disciplinată. El în fiecare zi învață, citește și evoluează. Admir foarte mult faptul că nu l-am auzit vorbind de rău pe cineva. Cred că de două ori l-am auzit pierzându-și cumpătul, dar de altfel reușește să trateze lucrurile cu o diplomație incredibilă. Eu sunt mai impulsivă. “Îmi lipsește prezența lui, pentru că sunt momente când mă simt orfană de tata pentru că nu reusim să ne vedem atât de des precum așa mi-aș dori.”, a declarat Oana Roman despre tatăl său, Petre Roman.