Petrecere pe „ritmuri orientale” după CALIFICAREA României la EURO 2024. Adi de la Vâlcea a dat tonu cu Hagi, Pușcaș și Alibec în centrul distracției
Fotbaliștii din echipa națională a României au sărbătorit în stil mare calificarea la EURO 2024 chiar de pe primul loc, după victoria împotriva Elveției cu scorul de 1-0. Solistul Adi de la Vâlcea a întreținut atmosfera cu „melodii legendare” atât din repertoriul său, cât și piesele nemuritoare ale trupei Cargo sau Eros Ramazzotti.
Într-un cadru select, alături de soții și iubite, fotbaliștii naționalei, care au scris o pagină importantă a istoriei fotbalului românesc odată cu performanța obținută în ceea ce era numită o grupă „de foc” pentru calificarea la „EURO” cu Elveția și Israel drept adversari redutabili, au sărbătorit la restaurantul Uanderful de pe Calea Floreasca, alături de Adi de la Vâlcea, cunoscut ca și cântărețul favorit al fotbaliștilor, care a dat tonul distracției acompaniat de „garda de fier” a naționalei, Alibec, Hagi sau Pușcaș, potrivit Prosport.ro.
Sărbătoarea a început încă de pe teren, imediat după fluierul final al arbitrului, când Arena Națională a fost inundată de confetti, iar jucătorii au rămas câteva minute pentru a împărtăși bucuria cu fanii.
După aceasta, petrecerea s-a mutat la restaurant, unde atmosfera a fost animată de cântecul lui Adi de la Vâlcea, care a interpretat nu doar melodia sa cunoscută „Lângă cine, lângă tine”, ci și alte hituri, inclusiv piese celebre ale trupei Cargo ,Ploaia” și ale lui Eros Ramazzotti – „Se bastasse una canzone”.
Artistul Adi de la Vâlcea a devenit un fel de tradiție pentru fotbaliști, cântând în diverse ocazii pentru personalități din lumea fotbalului.
Fotbaliștii români, inclusiv Gigi Becali, Vlad Chiricheș, Adrian Șut, și Dan Nistor, au avut parte de interpretări unice și au fost surprinși purtând tricouri semnate personal de către artist.
Adi de la Vâlcea a mărturisit că păstrează cu grijă aceste suveniruri semnate, considerându-le valoroase, și menține legătura cu mulți dintre fotbaliștii cărora le-a cântat.
Edi Iordănescu, în culmea fericirii după ce a calificat România la EURO 2024
Edi Iordănescu a anunțat că echipa naţională a scris istorie în preliminariile EURO 2024, după victoria cu Elveția, 1-0, tricolorii fiind neînvinși în grupă.
„Am numai cuvinte de recunoştinţă pentru aceşti băieţi minunaţi care au arătat spirit fantastic, caracter fantastic şi valoare. Aceşti băieţi au fost fabuloşi într-o campanie fabuloasă. Iar eu le sunt recunoscător şi sunt mândru de ei. Personal doar un singur merit major am avut în această campanie, acela că am crezut necondiţionat în acest grup care s-a format. După foarte mulţi ani, echipa naţională scrie istorie, merge la un turneu final câştigând o grupă de o manieră de necontestat”, a spus selecţionerul Edi Iordănescu.