Petrică, geamănul care și-a ucis mama, fratele și sora a fost găsit „SENIN” lângă trupurile neînsuflețite. Anchetatori: „A făcut curat în casă”
Principalul suspect în cazul terifiant al triplei crime din București a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Petrică, în vârstă de 46 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, este acuzat că și-a ucis mama, sora și un frate cu zeci de lovituri de cuțit.
După comiterea faptelor, acesta s-a încuiat în apartamentul lor, a curățat locul și a încercat să scape de cadavre. Poliția l-a găsit în apartament, lângă trupurile neînsuflețite, după ce fratele său geamăn a alertat autoritățile.
Filmul crimei din Calea Moșilor
Anchetatorii au declarat că Petrică și-a ucis mama, în vârstă de 73 de ani, sora și unul dintre frați, aplicându-le multiple plăgi înjunghiate, unele dintre victime având până la 20 de răni. Procurorul criminalist Alexandru Anghel a confirmat brutalitatea atacului. conform Antena 3.
Fratele geamăn al suspectului a fost cel care a dat alarma, după ce a ajuns la apartamentul din sectorul 2 și a găsit ușa încuiată. Neprimind răspuns de la mama și frații săi, a realizat gravitatea situației și a sunat la 112.
Poliția a intrat în locuință și a găsit trei cadavre, alături de suspectul Petrică, care era senin și a indicat locul unde se aflau corpurile neînsuflețite. De asemenea, în apartament erau semne clare că cineva a încercat să șteargă urmele de sânge.
Mama ceruse ordin de protecție împotriva fiului criminal
Petrică era cunoscut cu afecțiuni medicale și avea un comportament agresiv față de familia sa, poliția fiind frecvent chemată pentru a interveni în scandalurile provocate de acesta. În 2021, Judecătoria Sectorului 2 a emis un ordin de protecție pe o perioadă de șase luni, după ce Petrică și-a agresat mama, incidentul nefiind unul izolat. Mama sa a fost lovită, trasă de păr și amenințată că va fi incendiată casa, iar ordinul de protecție a fost emis pentru a-l evacua din apartament și a-i interzice să se apropie de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri.
Deși inițial ordinul a fost în vigoare, mama sa a decis ulterior să îl retragă. Din păcate, aceasta decizie a avut consecințe tragice, culminând cu evenimentele recente.
Petrică a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în timp ce anchetatorii continuă să cerceteze cazul șocant care a zguduit comunitatea bucureșteană.
Vă recomandăm să citiți și: