Piedone, săltat de procurorii anticorupție pe o speță 1/1 cu cea de la Primăria Sectorului 1. Când urmează să ajungă și Clotilde Armand la DNA? (SURSE)
Cristian Popescu Piedone – primarul Sectorului 5 – a fost ridicat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), vineri, chiar de la Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”. Edilul a fost audiat, în baza unui mandat de aducere, explicând că ar fi trebuit să ajungă în Italia, cu escală la München, și că ar fi trebuit să se îmbarce în aeronava care a rămas vineri dimineața mai multe ore la sol, ca urmare a unei amenințări cu bombă.
Cristian Popescu Piedone este vizat de procurorii DNA într-un nou dosar, de data aceasta fiind acuzat de ”fapte de corupție”.
Numai că acuzațiile care i se aduc edilului Sectorului 5 pot să o ”țintească” și pe Clotilde Armand, cele două cazuri fiind, paradoxal, ”în oglindă”, iar GÂNDUL prezintă întregul context care ar putea avea ca rezultat și chemarea primarului Sectorului 1 al Capitalei la DNA.
Procurorii s-au mișcat repede în speța ”Cristian Popescu Piedone”, însă – cel puțin ciudat – ”au o cu totul abordare în ceea ce o privește pe Clotilde Armand”, spun sursele GÂNDUL. Potrivit comunicatului transmis de DNA, Cristian Popescu Piedone este acuzat de ”abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”.
”Ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege”
Practic, primarul Sectorului 5 ”ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5”.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Cristian Popescu Piedone, la data faptelor și în prezent primar al Sectorului 5 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
După preluarea atribuțiilor aferente funcției de primar al Sectorului 5, suspectul Cristian Victor Piedone Popescu, cu știință ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.
În consecință, o societate comercială care nu deținea licență ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de consiliul local. Aceasta în condițiile în care societatea (…) deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv”, s-a precizat în comunicatul DNA.
Astfel, Cristian Popescu Piedone este acuzat acum, în două dosare. Pe 15 data de aprilie, Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au amânat decizia definitivă în dosarul privind incendiul din clubul Colectiv. Patronii clubului Colectiv, pirotehniştii, pompierii şi responsabilii din administraţia publică vor afla pe data 3 mai dacă vor merge sau nu la închisoare.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat, inițial – pe 3 martie, pentru 15 aprilie – pronunţarea sentinţei definitive în dosarul ”Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, în primă instanţă, la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru ”abuz în serviciu” în urma incendiul care a răpit viața a 64 de persoane.
Cazul ”Piedone”, în oglindă cu acuzațiile aduse Clotildei Armand
Recapitulând, Cristian Popescu Piedone ar fi trecut peste două hotărâri ale Consiliului Local, iar o firmă de salubrizare care nu deținea licența – așa cum precizează DNA – ar fi încasat tarife majorate cu 25% în Sectorul 5, asta în condițiile în care o altă firmă avea ”drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv”.
Mutând lumina reflectoarelor pe Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, asemănările sunt izbitoare, iar ”Cazul Piedone” poate fi pus ”în oglindă” cu eventualul/viitorul caz ”Clotilde Armand la DNA”.
Surprinde, totuși, lentoarea de care dă dovadă Direcția Anticorupție în acest caz, existând – așa cum precizează sursele GÂNDUL – ”senzația că în cazul Clotildei Armand nu se face absolut nimic”.
”Clotilde Armand a făcut un contract cu REBU SA, numai că nu avea acordul Consiliului Local. Mai mult, așa cum s-a întâmplat și în Sectorul 5, REBU a practicat tarife care nu au fost aprobate de Consiliul Local”, precizează sursele contactate de GÂNDUL.
Ce mutări vor face procurorii anticorupție în cazul ”Clotilde Armand”?
Dar punctul final nu poate fi pus aici, din cauză că există și alte acuzații referitoare la contractul încheiat de Primăria Sectorului 1 cu REBU SA.
”Această firmă de salubrizare nici nu avea licența Autoritatății Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). Pentru ca totul să fie cât mai halucinant cu putință, REBU a primit, acum, un contract la Sectorul 1, dar fără a avea… autorizație de mediu pe segmentul sortare. La REBU, director este Ștefan Paraschiv, membru USR, fost director general la Metrorex, iar modul în care s-a primit acest contract ridică numeroase semne de întrebare. Pe de altă parte, firma de salubrizare care avea exclusivitate pe Sectorul 1 era ROMPREST SA, firma având și aprobarea Consiliului Local”, au mai menționat sursele GÂNDUL.
Aceste două spețe – salubrizare Sector 5 și salubrizare Sector 1 – au puncte comune indiscutabile, în ultimă instanță fiind de văzut care va fi poziția DNA, ce mutări vor face procurorii anticorupție și când va fi chemată Clotilde Armand, pentru a da explicații, la sediul Direcției Anticorupție.
Citește și:
- EXCLUSIV | Clotilde Armand pregătește o nouă ”surpriză” locuitorilor Sectorului 1: Mărirea impozitului auto pentru persoane fizice și juridice (DOCUMENT)
- EXCLUSIV | Directorul general TAROM, acuzat că vrea să păcălească Guvernul României și Comisia Europeană: ”Planul de restructurare este o concediere colectivă mascată” (ÎNREGISTRARE-SURPRIZĂ)
- EXCLUSIV | Protejează DIICOT și IJP Prahova cea mai mare rețea de distribuție de droguri pentru minori? În ciuda zecilor de plângeri de la părinți, ancheta este blocată!
- EXCLUSIV | În războiul dintre șeful IJJ Argeș si Jandarmeria Română, DGPI cere strămutarea procesului, deși nu este parte în dosar
- Sondaj de opinie în Capitală | Activitatea lui Nicușor Dan, criticată de majoritatea respondenților. Care este situația partidelor politice