Pieton lovit MORTAL de o ambulanță, pe un drum din județul Vrancea. Autospeciala transporta un pacient spre spital
O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, care transporta un pacient spre spital, a lovit mortal un pieton, miercuri seara, pe DN 2D, în comuna Vidra, sat Burca.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, accidentul a avut loc cu puțin înainte de ora 18:00.
Din nefericire, în urma impactului, a fost declarat decesul pietonului în vârstă de 68 de ani, din Vidra.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Traficul a fost blocat pe sensul Vidra-Focșani, iar polițiștii rutieri prezenți la fața locului au dirijat acirculația, alternativ, pe celălalt sens de mers.
FOTO – ISU Vrancea