Prima pagină » Actualitate » Piloții TAROM, după discuțiile la Ministerul Transporturilor: „Acțiunea este un semnal de alarmă”. Pierderi uriașe în doar câteva ore de protest

Piloții TAROM, după discuțiile la Ministerul Transporturilor: „Acțiunea este un semnal de alarmă”. Pierderi uriașe în doar câteva ore de protest

Piloții TAROM, după discuțiile la Ministerul Transporturilor: „Acțiunea este un semnal de alarmă”. Pierderi uriașe în doar câteva ore de protest

Piloții companiei TAROM se declară nemulțumiți de discuțiile purtate cu șefii operatorului aerian de stat și cu oficiali ai Ministerului Transporturilor, acționarului majoritar, la întâlnirea care a avut loc după anularea a peste 20 de curse, care a afectat mii de pasageri. Decizia de anulare a zborurilor a fost luată după ce 29 de piloți s-au declarat „inapt de zbor” în aceeași zi, din cei 160, care sunt reprezintați de Sindicatul Piloților de Linie din România (SPLR).

Reprezentanții SPLR arată, într-un comunicat de presă, că ce s-a întâmplat luni a fost un semnal de alarmă. În doar câteva ore, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, care ar fi putut fi direcționați către majorări salariale.

Piloții TAROM fac un apel urgent către conducerea companiei și autoritățile competente să ia măsuri imediate și concrete pentru remedierea problemelor semnalate de ei.

„Este esențial să se asigure condiții de muncă corespunzătoare, să se respecte legislația privind siguranța și să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menține siguranța și profesionalismul operațiunilor noastre”, au transmis piloții, după întâlnirile cu oficialii de la Ministerul Transporturilor.

Peste 20 de curse ale operatorului național TAROM sunt în prezent anulate, după ce 29 de piloți s-au declarat ”inapt de zbor”, iar pe parcursul zilei au avut loc discuții pentru soluții tehnice la această situație critică, cu impact asupra a mii se pasageri.

„Astăzi, piloții au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condițiilor actuale de muncă și a managementului deficitar din companie. Această acțiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranța pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp”, au transmis reprezentanții SPLR.

Documentul care anunța haosul de la TAROM

Gândul a publicat minuta întâlnirii pe care reprezentanții Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR), condus de Mihai Panait, și cei ai Direcției Operațiuni Zbor (DOZ), condusă de Cătălin Prunariu, au avut, în 3 iulie, cu directorul general al TAROM, Costin Iordache, și cu directorul financiar, Marius Văcăroiu, precum și cu noul Consiliu de Administrație, numit la jumătatea lunii iunie. La întâlnire, s-au detaliat problemele piloților și s-au cerut, fără succes, majorări salariale. (detalii despre discuțiile consemnate în minută, AICI)

„În ciuda legislației clare, inclusiv Legea 223 privind alimentația de întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentația corespunzătoare pentru personalul navigant. Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât și siguranța operațiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanța unei alimentații adecvate, în acord cu legea în vigoare”, au transmis piloții.

Potrivit acestora, uniformele personalului navigant TAROM, vechi și incomplete, nu respectă standardele de protecție a muncii (Legea 319/2006 și HG 355/2007).

„Aceasta afectează direct siguranța personalului în timpul operațiunilor și compromite imaginea profesională a companiei. Siguranța la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare și de condiții de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat”, spun reprezentanții SPLR.

Salariile mici au dus la pierderea personalului calificat

Salariile mici în comparație cu concurenții privați sunt o altă problemă pusă pe tapet în discuțiile cu oficialii Ministerului Transporturilor și cu conducerea TAROM.

Numai în ultimul an au plecat 31 de piloți la companii private, pentru bani mai mulți, a tras atenția Narcis Pașcu, președintele Sindicatului Unit TAROM (SUT), într-o declarație pentru Gândul.

În ceea ce privește remunerația, piloții TAROM, cât și personalul tehnic se confruntă cu venituri și beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008. Această situație a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiții mai bune. Deși pregătirea noastră este una costisitoare și necesită investiții considerabile din partea TAROM, concurența profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată și bugetul companiei”, spun reprezentanții piloților.

Potrivit acestora, condițiile de muncă precare și gestionarea ineficientă a serviciilor de sol și de mentenanță a aeronavelor au deteriorat calitatea experienței de călătorie pentru pasagerii noștri. Deficiențele în mentenanță și în alte servicii esențiale afectează punctualitatea, confortul, cât și predictibilitatea programului de zbor.

”În plus, piloții TAROM au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi, această situație precară la care s-a ajuns și au fost ignorați. Astăzi, ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete.

În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări și amenințări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acțiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg”, spun piloții TAROM.

Ei și-a exprimat la final regretul  pentru afectarea pasagerilor.

„Această întrerupere a activității, deși necesară, este regretabilă pentru pasagerii noștri. Înțelegem inconvenientele cauzate și ne exprimăm regretul pentru disconfortul și discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind si unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut in al doisprezecelea ceas. Acțiunile noastre sunt motivate de dorința de a îmbunătăți siguranța și calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur și demn pentru echipajul nostru”, au transmis piloții.

Sursa foto: TAROM


CITEȘTE ȘI:

Peste 20 de CURSE TAROM ANULATE, mii de pasageri afectați. Reprezentanții piloților discută la Transporturi, conducerea companiei este în ședință

DOCUMENTUL care anunța haosul de la TAROM: 29 de piloți s-au declarat „inapți de zbor” la 4 zile după ce sindicatul lor ceruse creșterea salariilor

Am făcut calculul. Ce salarii au piloții TAROM, de fapt. Diferența față de cei de la WizzAir este colosală

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și