Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu-și permite să piardă fonduri europene din cauza pensiilor speciale, tocmai de aceea a precizat că „este absolut necesar ca această lege să intre în vigoare cât mai rapid.” Reacția prim-ministrului vine după ce, miercuri, Curtea Constituțională a apărat pensiile speciale ale magistraților, legea fiind retrimisă în Parlament, pe motiv că unele articole sunt neconstituționale.
„Săptămâna viitoare vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecțiile CCR. Îi solicit Ministrului Justiției ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraților.
Este absolut necesar ca această lege să intre în vigoare cât mai rapid, astfel încât România să poată accesa banii europeni din #PNRR. Nu ne permitem să pierdem fonduri europene din cauza pensiilor speciale!”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.
Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă, că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.
„Curtea a reţinut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere şi impune o protecţie a garanţiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare.
Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face parte a unei impozitări distincte faţă de partea sa contributivă, condiţionat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincţie. Legea criticată introduce astfel o impozitare, însă nu stabileşte cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigenţelor de claritate a legii”, a afirmat Marian Enache.
Înalta Curte a decis, în 29 iunie, să atace la Curtea Constituțională legea pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat, ambele acte normative fiind adoptate pe 28 iunie, de Parlament. Mai exact, ICCJ a sesizat CCR în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare.
Marcel Ciolacu declara, pe 28 iunie, că jalonul cu pensiile speciale a trecut prin Parlamentul României, punctând că se va găsi cineva să atace, cu siguranță, această lege la CCR, situație în care vor avea o sesiune extraordinară.
În primul rând, jalonul cu pensiile speciale astăzi a trecut prin Parlamentul României, cu certitudine se va găsi cineva să atace această lege la CCR, vom vedea decizia, dacă este nevoie şi Curtea găseşte anumite elemente de neconstituţionalitate sunt ferm convins, deja am discutat cu colegii mei, vom avea o sesiune extraordinară, astfel încât în aceste luni, cel târziu până pe 31 august, toate jaloanele din cererea 3 să fie îndeplinite”, a spus premierul Ciolacu.
Acesta a recunoscut că cererea trei de plată este în acest moment într-o întârziere, în schimb au recuperate foarte mult în aceste zile.
În viitoarea perioadă, între 10 şi 14, vor veni şi reprezentanţii Comisiei, pentru a închide anumite aspecte în ţinte şi jaloane şi sunt convins că împreună cu colegii mei vom depune cererea numărul trei din PNRR, până la 1 septembrie. Mai mult, ea este legată şi de introducerea RepowerEu şi de scoaterea celor 2,1 miliarde din granturi, după cum bine ştiţi, din suma totală”, a mai subliniat Marcel Ciolacu.
Întrebat despre legea pensiilor speciale, care a trecut de Parlament, președintele României a spus că are o „părere bună” și că se bucură că la nivel de coaliție s-a luat decizia de a aborda chestiunile legate de pensiile speciale și cumulul pensie-salariu.
S-au făcut două legi, s-au votat în Parlament și le aștept la promulgare. Mai mult nu cred că vă așteptați să spun în acest moment, atâta timp cât Parlamentul a votat, există cele două proiecte. Așteptăm să-și continue parcursul și le aștept pe masa mea, a declarat Iohannis la Bruxelles, la o conferință de presă.
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, după ce Camera Deputaţilor a adoptat modificările aduse legii pensiilor speciale, că, prin lipsa unei cooperări loiale, Parlamentul României a ignorat principii constituţionale, asumându-şi generarea unor „vădite consecinţe negative la nivelul întregului sistem de justiţie.”
Având în vedere adoptarea de către Senatul României a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă dezacordul faţă de maniera în care Parlamentul României a înţeles să se raporteze la autoritatea judecătorească, prin adoptarea de măsuri cu consecinţe iremediabile asupra independenţei justiţiei şi statutului magistratului”, se precizează într-un comunicat al CSM.
CITEȘTE ȘI: