PLOAIA a pătruns prin tavanul maternității Bega din Timișoara. 20 de milioane de euro s-au investit în infrastructura clădirii
This browser does not support the video element.
Ploile precipitațiile abundente din ultimele zile au scos la iveală probleme grave cu noua clădire a Maternității Bega din Timișoara, inaugurată recent, chiar în luna august. Instituția în care s-au investit 20 de milioane de euro a fost inundată, după ce ploaia a început să curgă prin tavan.
Noua clădire a Maternității din Bega, Timișoara, proiect în care s-au investit 20 de milioane de euro, are deja probleme de infrastructură, la nici două luni de la inaugurare. Imagini de pe rețelele de socializare
Imagini, apărute pe rețelele de socializare, arată ploaia a pătruns prin două locuri în tavanul maternității. Personalul medical încearcă să evite inundația folosind găleți pentru adunarea apei de ploaie.
În locul în care ar trebui să stea pacienții, angajații au pus o găleată care să colecteze apa. Reprezentanții unității spitalicești au luat la cunoștință cele întâmplate și confirmă faptul că imaginile sunt surprinse în noua clădire a Maternității Bega, construită cu 20 de milioane de euro. Aceștia au sesizat toate aceste probleme către Consiliul Județean Timiș, cel care a și construit clădirea.
Pentru că spitalul se află în subordinea Consiliului Județean Timiș, cei de la CJT spun că au luat și ei la cunoștință despre aceste lucruri și că au transmis toate chestiile care s-au întâmplat către constructori, care astăzi vor merge să facă o recepție la fața locului, să vadă ce s-a întâmplat și, bineînțeles, să rezolve problema. Noua maternitate a fost construită cu bani europeni, bani de la bugetul de stat, dar și bani de la Consiliul Județean Timiș.
FOTO: screenshot