PNL Ialomița intervine în situația revoltătoare de la Urziceni: solicită DEMISIA directoarei spitalului
Într-o postare pe facebook, reprezentanții PNL Ialomița au cerut demisia directoarei spitalului din Urziceni, specificând și faptul că aceasta nu mai este nici membru al partidului. PNL Ialomița precizează că este inadmisibil ce s-a întâmplat în cazul gravidei care a născut în fața spitalului.
„Cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni stau, categoric, sub semnul inadmisibilului. PNL Ialomița dezaprobă cu fermitate și se delimitează de astfel de comportamente degradante și de neconceput atunci când vorbim de dreptul la servicii medicale de urgență în sistemul de stat”, scrie în postare.
PNL Ialomița preciează că modul de acțiune al conducerii spitalului și al primăriei a fost greșit.
„Managementul și modul de acțiune în acest caz, atât din partea Primăriei Urziceni, cât și a conducerii spitalului, au fost profund incorecte. Primăria ar fi trebuit să monitorizeze cu atenție managementul Spitalului Urziceni şi să ia măsuri în consecință”, se mai arată în postare.
În aceeași postare, se cere demisia directoarei spitalului din Urziceni și se punctează că aceasta și primarul din Urziceni nu mai fac parte din partid. În același timp, PNL Ialomița face un apel pentru o anchetă serioasă.
„Este important de știut că primarul municipiului Urziceni, domnul Sava, a fost suspendat din calitatea de Preşedinte al Organizației PNL Urziceni încă din februarie 2022.
În ceea ce privește conducerea spitalului, cerem public demisia doamnei director Ianuș din toate funcțiile deținute, pentru modul defectuos în care a gestionat activitatea unității. De asemenea, menționăm ca doamna Ianuş şi-a pierdut calitatea de membru al PNL Ialomița.
Facem un apel pentru o anchetă serioasă și aplicarea măsurilor care se impun. Avem obligația de a garanta acces liber la serviciile de sănătate din sistemul public la nivelul tuturor comunităților și tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, probleme de săntătate, vârstă sau sex. În România anului 2023, una pentru care mulți manageri de comunități locale de bună-credință muncesc, cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni sunt inadmisibile. Avem datoria fermă de a corecta urgent aceste derapaje, oriunde s-ar întâmpla”, precizează liberalii ialomițeni.
O gravidă de 24 de ani, din localitatea Bărbulești, a fost filmată în timp ce își aduce pe lume copilul nu într-o sală de nașteri, așa cum ar fi fost normal, ci pe trotuar, în curtea Spitalului din Urziceni.
În jurul orei 05:00, femeia s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Urziceni. Cu toate că în spital există o secție de obstetrică ginecologie cu compartiment de neonatologie, spitalul nu a putut asigura gardă specializată, însă a existat un medic chirurg care trebuia să coordoneze acordarea asistenței medicale.
Invocând lipsa medicului de gardă specializat, personalul din CPU a contactat Serviciul de Urgență 112, care a trimis o mașină aflată în imediata apropiere.
IPJ Ialomiţa a anunţat că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu în acest caz.
CITEȘTE ȘI: