PNL vrea să aducă în țară românii din Diaspora cu un proiect copiat de la PSD/ Marcel CIOLACU l-a anunțat în august, liberalii, în OCTOMBRIE

Publicat: 03 10. 2024, 19:28

This browser does not support the video element.

Pe 24 august, în timpul Congresului PSD, președintele Marcel Ciolacu anunța, în programul său de țară, scutiri de impozite timp ce 10 ani pentru banii pe care românii din Diaspora îi aduc în ţară. Astfel, candidatul PSD la președinție are în vedere readucerea în ţară a celor care au plecat şi s-au stabilit legal peste hotare. După o lună, liberalii apar cu un „nou” proiect prin care propun să-i atragă în țară pe cei care au părăsit România în căutarea unui trai mai bun. Programul ar avea un impact bugetar de 2 miliarde de euro și vizează priorități pentru accesarea Prima Fermă, Prima Livadă, Prima Seră, Prima Casă din Diaspora etc. Toate acestea au fost prezentate, în mod bizar, ca noutate absolută, joi, 3 octombrie 2024, de senatorul PNL Daniel Fenechiu și de prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan. 

Când toată lumea discută despre micșorarea numărului de angajați din aparatul public administrativ, liberalii propun înființarea obligatorie de noi departamente în județele unde exodul românilor depășește 10%. Însă, asta nu e tot. Ideea inițială a proiectului nici măcar nu le aparține, ci a fost însușită din programul de țară al președintelui PSD, Marcel Ciolacu, care, la Congresul PSD din 24 august, vorbea despre readucerea acasă a românilor plecați din țară.

Fiecare dintre noi avem o rudă sau un prieten în Diaspora. Oameni care contribuie an de an la bugetul României, prin miliardele de euro pe care le trimit în ţară. Este timpul să facem mai mult pentru ei! Vă propun să ne gândim serios la modelul ţărilor cu o diasporă numeroasă care au luat deja măsuri pentru a-şi aduce înapoi cetăţenii. Vă dau un exemplu: fiecare cetăţean, stabilit legal în străinătate, care se întoarce în ţară, să aibă 10 ani scutiri de impozite pentru banii pe care îi aduce înapoi. La fel, orice sumă adusă din afară – investiţii, chirii, dividende, orice – să fie scutită de impozit timp de 10 ani. Este un punct de la care putem pleca.

Pe 3 octombrie 2024, mizând probabil pe memoria colectivă scurtă, liberalii Daniel Fenechiu și Rareș Bogdan anunță un „nou” și „liberal” proiect prin care vor să-i aducă acasă pe românii plecați să trăiască peste hotare.

Există două linii ale proiectului. Pe de-o parte, există o linie care se referă la facilităţi pe care dorim să le oferim românilor care doresc să se întoarcă în România, facilităţi investiţionale, facilităţi fiscale şi tot soiul de alte facilităţi pe care le-am identificat şi a doua linie este linia în care statul român va investi în diaspora pentru îmbunătăţirea promovării României în Diaspora, a declarat Daniel Fenechiu.

Și ca să nu spună totuși lumea că au luat cu totul o idee și au prezentat-o ca și când le-ar aparține, au mai adăugat ceva. În județele în care procentul de români plecați peste hotare depășește 10%, primăriile să fie obligate să înființeze departamente pentru românii din Diaspora, unde să fie angajată cel puțin o persoană care a fost în Diaspora o perioadă de minim doi ani.

CITEȘTE ȘI:

Ce nu s-a văzut la CONGRESUL PSD. Marcel CIOLACU, mai relaxat ca niciodată. Atac la Iohannis: ”Instituția prezidențială NU este o agenție de turism”

Congresul PSD: Marcel Ciolacu reîmparte funcțiile în partid. Gabriela Firea, înlocuită de Daniel Băluță