Fiecare produs Ariel, un brand P&G, achiziționat din magazinele Carrefour, înseamnă o donație către ViitorPlus, pentru iluminarea următoarei comunități din România: comuna Cornereva, județul Caraș-Severin
De la lumina lămpii cu gaz, la lumina generată de panouri fotovoltaice, de la resemnare, la zâmbete. Aceasta este realitatea trăită de locuitori din comuna Scărișoara, județul Alba, după ce Ariel și Carrefour, în parteneriat cu ViitorPlus, le-au asigurat această necesitate de bază, în cadrul campaniei POD cu POD luminezi o casă. Pentru primii beneficiari ai campaniei, asigurarea energiei electrice reprezintă o schimbare majoră: ei reușesc acum să își continue activitățile casnice fără probleme, chiar și după lăsarea întunericului.
Următoarea oprire? Comuna Cornereva, județul Caraș-Severin. Complet izolați într-o zonă de munte și fără acces la rețeaua națională de electricitate, locuitorii din comuna Cornereva se vor putea bucura de acces nelimitat la o sursă de energie electrică regenerabilă. Soluția oferită în campanie se numește ElectricPOD și constă într-un kit fotovoltaic de 1Kw care poate asigura funcționarea permanentă a 6 becuri cu tehnologie LED la o putere echivalentă de 75 W/bec, a unui televizor LED, a unui frigider, a unui radio și a unor dispozitive de încărcare a telefoanelor mobile.
„Campania POD cu POD luminezi o casă este o campanie care a ajuns la sufletul multora dintre noi, suntem siguri, și ne bucurăm că împreună cu partenerii noștri, Carrefour și ViitorPlus, am reușit să facem o schimbare în bine în viața oamenilor prin intermediul tehnologiei, fix așa cum își propune și Ariel să răspundă nevoilor consumatorilor săi în fiecare zi. Eforturile noastre nu se opresc aici și ne dorim să susținem în continuare comunitățile care au nevoie de noi”, a spus Răzvan Resmeriță, Director de Comunicare Fabric Care Europa de Sud-Est în cadrul P&G.
„În ultimii ani, consumatorii au devenit din ce în ce mai preocupați de subiecte legate de probleme sociale și de mediu, așadar ne bucurăm să ne implicăm împreună în comunitate, atât prin platforma noastră Act for Good, cât și prin proiecte de responsabilitate socială, alături de parteneri din zona de business și ONG. Campania POD cu POD luminezi o casă este încă o dovadă că oamenii își doresc să se implice în acțiuni care au scopul de a face un bine celor mai puțin norocoși. Pentru beneficiarii din comuna Scărișoara, traiul de zi cu zi s-a schimbat considerabil, ceea ce nu poate decât să ne ofere și mai multă încredere și bucurie”, a declarat Alina Gamauf, HR, CSR & Corporate Affairs Director în cadrul Carrefour România.
„Anul trecut, prin efortul comun al tuturor persoanelor care au susținut campania propusă de Ariel și Carrefour, am reușit să aprindem lumina și să aducem bucuria în casele oamenilor dintr-un sat izolat din Munții Apuseni, comuna Scărișoara. Anul acesta, satul din comuna Cornereva este următorul unde vor fi instalate panourile fotovoltaice, un sat aflat într-o zonă slab dezvoltată economic, dar care dispune de un potențial turistic impresionant și de resurse naturale valoroase. Ne bucurăm că putem contribui astfel la îmbunătățirea vieții de zi cu zi a locuitorilor și că le putem oferi șansa de a-și desfășura activitățile casnice fără probleme și după lăsarea întunericului”, a completat Teia Ciulacu, Președinte ViitorPlus.
Campania POD cu POD luminezi o casă continuă, iar Ariel și Carrefour, în parteneriat cu ViitorPlus, le mulțumesc tuturor celor care au susținut iluminarea primului sat și îi invită să facă și mai mult bine, aducând energia electrică în casele din comuna Cornereva.
Astfel, până la 30.06.2022, pentru fiecare produs Ariel PODS achiziționat exclusiv din toate magazinele Carrefour din țară, Ariel și Carrefour fac o donație către ViitorPlus pentru iluminarea următoarelor locuințe izolate din România.
Despre Procter & Gamble
P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene® și Tide®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vă rugăm să vizitați http://www.pg.com pentru noutăți și informații suplimentare despre P&G și brandurile sale
Despre ViitorPlus
ViitorPlus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 14 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BirouEco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys. Viziunea ViitorPlus: „Redescoperim împreună legătura cu natura și investim în ceea ce lăsăm în urma noastră”. www.viitorplus.ro
Despre Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect:www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.
Ducând mai departe grija pentru comunitate și mediul înconjurător, Carrefour România derulează Punem Preț pe Plastic, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri. Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la Banca de Alimente – Crucea Roșie și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.