Podul Brăila-Galați intră în REABILITARE după un an de la inaugurare. Cine plătește nota
Asfaltul pe Podul Brăila va fi refăcut, până la finalul lunii august, în confirmitate cu soluția din proiect. De asemenea, compania anunţă discuţii pentru a clarifica situaţia tehnică a construcţiei. Reabilitare va fi făcută pe banii constructorului.
„Asfaltul pe Podul Brăila va fi refăcut în perioada 1 iulie -31 august! Antreprenorul WeBuild a început lucrările de refacere al asfaltului aşternut pe Podul Brăilei pe sensul de mers Tulcea – Brăila, după care va continua şi pe sensul Brăila –Tulcea”, au transmis, marţi, oficialii CNAIR.
Această intervenţie trebuie să respecte toţi parametrii tehnici şi toate normele de calitate necesare. În cadrul lucrărilor va fi refăcută hidroizolaţia din zonele afectate de operaţiunile de frezare a asfaltului aşternut anterior, a mai transmis compania.
La râdul său Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la Timişoara, că nu va fi semnată recepţia şi nu vor fi daţi bani pentru lucrările pe Podul de la Brăila, până când nu vor fi înlăturate toate neconformităţile apărute și semnalate în spațiul public, arătând că, din punctul său de vedere, soluţia tehnică nu este cea bună.
„Din punctul meu de vedere, şi asta le-am şi transmis ieri celor de la WeBuild, soluţia tehnică nu este cea bună. Din moment ce e a 3-a sau a 4-a iteraţie, dacă vreţi, sau tură în care se scoate tot asfaltul, se toarnă un nou covor asfaltic, e clar că tehnic ceva nu este în regulă. Eu n-am de gând, şi îmi păstrez punctul de vedere, nici eu, şi nu eu, cât colegii din CNAIR nu vom semna recepţiile până nu va exista o lucrare conform standardelor”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, constructorul a venit cu o propunere de o nouă soluţie tehnică.
Cine plătește
CNAIR anunţă, de asemenea, că va avea loc o discuţie inclusiv cu acţionarul majoritar şi Director General al Webuild, Pietro Salini.