Podul dintre județele Olt și Vâlcea se ÎNCHIDE, pentru ca nu mai prezintă siguranță. Rutele ocolitoare, mai lungi cu zeci de kilometri

Publicat: 21 03. 2023, 16:08
Podul peste Olt de pe DN 67B, între Drăgășani și Poganu, se închide de marți seara.

Podul peste râul Olt, care leagă județele Olt și Vâlcea, din care au început să cadă bucăți cu două săptămâni în urmă nu mai prezintă siguranță, au constatat experții. Autoritățile au decis închiderea circulației, începând de marți, ora 18.00, și pentru autoturisme.

Secția de Drumuri Naționale Slatina a transmis decizia către prefecturile Olt și Vâlcea, către consiliile județene Olt și Vâlcea, dar și către ISU, IPJ și serviciile județene de ambulanță din cele două județe și primăriile Drăgășani (Vâlcea), Verguleasa (Olt) și Dobroteasa (Olt). Cu două săptămâni în urmă, drumarii au anunțat restricționarea traficului pe acest pod.

Astfel, începând de marți, 21 martie 2023, de la ora 18.00, circulația pe pod a fost oprită pentru toate autoturismele.

Care sunt rutele ocolitoare

DRPD Craiova a anunțat, într-o postare pe Facebook, care sunt rutele ocolitoare.

„Pentru siguranța participanților la trafic, a fost luată decizia închiderii circulației rutiere, începând cu data de 21.03.2023, ora 18⁰⁰, pentru toate categoriile de autovehicule pe podul peste Olt de pe DN 67B, între Drăgășani și Poganu.
După finalizarea expertizei solicitate de către DRDP Craiova se poate lua o decizie cu privire la categoriile de autovehicule care pot tranzita acest pod sau dacă circulația va rămâne închisă definitiv, până la construirea unui pod nou.
DRDP Craiova împreună cu CNAIR vor încerca să scoată din contractul inițial de reabilitare al DN 67B, contract reziliat, măsură contestată în instanță de Antreprenor, obiectivul „Pod nou peste Olt pe DN 67 B, km 119+236”, pentru a se putea lansa licitația pentru executia lucrărilor în cel mai scurt timp.

Rută ocolitoare pentru toate categoriile de autovehicule:

  • DN 67B-DN 64-DJ 678 C – DJ 678-DN 67B Dragasani – Fiscalia – Buciumeni – Câmpu Mare.
  • Se mai poate folosi și urmatoarea rută pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 to: DN 67 B- DN 64- DJ 546G-DJ 546-DN 67 B Dragasani – Strejesti – Mosteni – Poganu”, potrivit anunțului DRPD Craiova.