Prima pagină » Actualitate » Pofta de un hamburger l-a trimis în ÎNCHISOARE. Pățania unui tânăr din Argeș care a ajuns în spatele gratiilor

Pofta de un hamburger l-a trimis în ÎNCHISOARE. Pățania unui tânăr din Argeș care a ajuns în spatele gratiilor

Pofta de un hamburger l-a trimis în ÎNCHISOARE. Pățania unui tânăr din Argeș care a ajuns în spatele gratiilor

Un tânăr din Argeș, aflat în arestat la domiciliu, a părăsit locuința pentru că i se făcuse poftă de un hamburger de la McDonald’s. Pentru că a încălcat regulile impuse de autorități, el a ajuns după gratii.

Tânărul din Ștefănești, județul Argeș, se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru consum de droguri, și a părăsit locuința de două ori consecutiv, conform Adevărul.

Dorul de câine, prima abatere

El a plecat în ziua de 29 noiembrie 2021 la casa fostei sale iubite, la câteva blocuri distanță, pentru a vedea câinele pe care cel doi îl primiseră în timp ce era împreună. După ce tânărul a fost arestat, patrupedul a rămas în grija ei.

Tânărul și fosta sa iubită purtau discuții în contradictoriu la geam, moment în care a apărut actualul iubit al fetei care venea cu animalul de la plimbare. Inculpatul a strigat câinele și acesta a mers la el și l-a luat în brațe. Apoi, el s-a întors la domiciliu însoțit de câine. Fata a fost supărată că i-a luat câinele și a anunțat poliția că băiatul a încălcat arestul la domiciliu.

A doua oară a părăsit domiciliul pentru a merge la McDonald’s

După câteva zile, în 6 decembrie 2021, tânărului i se făcuse poftă de McDonald’s și a rugat un prieten să îl ducă până la restaurant. În rechizitoriu se arată că martorul s-a oferit să îi aducă el mâncare acasă, spunând că nu are voie să părăsească locuința, inculpatul a insistat să meargă și el.

În timp ce se întorceau la locuința sa, bărbatul a primit un mesaj de la un vecin prin care îi spunea că oamenii legii au mers la el. După aceste evenimente, arestul la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestului preventiv, iar tânărul a ajuns la penitenciar.

În ianuarie 2024, tânărul a fost condamnat la 8 luni de închisoare, după ce inițial se stabilise pedeapsa de 3 ani, 4 luni și 10 zile de închisoare în regim de detenție.

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie ... vezi toate articolele

Citește și