Poker-ul energetic al lui Putin. UE, în fața unei cacealmale

Publicat: 27 10. 2021, 21:52
Poker-ul energetic al lui Putin | Foto - Profimedia Images

De unde, până mai ieri, Vladimir Putin era comparat cu un jucător de șah, dintr-o dată este privit ca un temut adversar la poker. Uniunea Europeană are, însă, un as în mânecă. Jucătorii de poker plusează, de multe ori, la cacealma.

Criza gazului care afectează continentul european este un exemplu grăitor. E drept, Putin știe să-și joace cărțile și nu i se clintește niciun mușchi de pe față atunci când sugerează noi scenarii din care Rusia are de câștigat. Menține o privire tăioasă ca un cuțit bine ascuțit și, de-a lungul timpului, a transmis ideea că vrea adversari ”puternici” – declarându-se, implicit, un partener de forță – și preferând varianta în care joacă tare, uneori ”la rupere”.

Evident, cea mai bună apărare este atacul, cu atât mai mult cu cât stai pe același scaun al ”mesei de poker” de câteva decenii. Analiștii vorbesc deja despre ”șantajul Rusiei”, fiindcă Rusia ține mâna pe robinet. Și orice rotire a robinetului nu se face decât în funcție de interesele ”Rodinei”.

Dacă UE este vulnerabilă, în acest moment, la nivel energetic – o afirmație care dă fiori în prag de iarnă -, nu trebuie să descoperi un vinovat la Kremlin, atâta timp cât ești conștient că Moscova nu lasă garda jos. Trebuie să reacționezi în consecință, să te adaptezi noilor condiții, asta în timp ce 90% din necesarul de gaze naturale al UE provine din importuri, mare parte direct din Rusia lui Putin. Îngrijorare pe care a transmis-o și Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

”Vladimir Putin încearcă să mențină țările foste sovietice în zona de influență a Kremlinului”

În consecință, momentul este complicat. Moscova este acuzată că joacă poker cu Uniunea Europeană. Annalena Baerbock, co-președinte al Partidului Verzilor din Germania, a vorbit despre ”șantaj”. De ce? Fiindcă Vladimir Putin insistă ca Nord Stream 2 să primească OK-ul, cu atât mai mult cu cât, la nivel tehnic, conducta este pregătită să pompeze.

În Republica Moldova, amenințarea cu întreruperea gazului este permanentă. Negocierile dintre autoritățile de la Chișinău și reprezentanții Gazprom sunt în impas. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Vladimir Putin nu are pe agendă discuții referitoare la o astfel de ”chestiune”.

Un fost consilier prezidențial al Republicii Moldova – Sergiu Tofilat – a susținut că Kremlinul ”pedepsește” moldovenii pentru că au votat împotriva partidului pro-rus al țării.

”Vladimir Putin încearcă să mențină țările foste sovietice în zona de influență a Kremlinului. Nu vrem să stăm în genunchi în fața Moscovei. Trebuie să spunem nu șantajului rusesc”, a spus acesta, potrivit atlanticcouncil.org.

Nord Stream 2 ar putea oferi Moscovei o pârghie fără precedent asupra piețelor energetice de pe continent, iar Vladimir Putin este conștient de asta și acționează în consecință. Construcția Nord Stream 2 este finalizată, e drept, dar conducta nu a primit încă aprobarea oficială pentru a începe să funcționeze, tocmai din cauza provocărilor legislației din Germania (din motive antitrust, securitate națională și mediu).

Congresul SUA și majoritatea liderilor UE cred că Nord Stream 2 este, în ultimă instanță, o armă geopolitică ”deghizată într-un proiect economic. Deținerea de către Rusia a proiectului Nord Stream 2 – printr-o filială Gazprom –  ar încălca reglementările UE, iar certificarea ar putea să fie, cel puțin, amânată.

Vladimir Putin a plusat

Certificarea Nord Stream 2 va permite Rusiei să ocolească sistemul de tranzit al gazelor din Ucraina. Oponenții Nord Stream 2 au susținut, de mult timp, că obiectivul principal al conductei – ”nejustificate din punct de vedere economic” – este chiar acela de a elimina dependența Rusiei de… rețeaua de tranzit de gaze a Ucrainei pentru a oferi Kremlinului o mână mai liberă în războiul său ”hibrid” împotriva Ucrainei.

În loc să aștepte ca procesul de aprobare în cazul Nord Stream 2 să aibă o finalizare, Vladimir Putin, în stilul său inconfundabil, a plusat. Din vara anului 2021, Rusia a refuzat să satisfacă cererea în creștere de gaze în Europa. Acest lucru a creat o criză gravă la nivel de aprovizionare, criză care a condus prețurile la maxime record și a produs un deficit fără precedent în volumele de depozitare înainte de sezonul de încălzire de iarnă.

Din nou, Vladimir Putin își privește adversarii cu un surâs abia schițat în colțul buzelor, bazându-se pe ceea ce s-ar putea numi ”reacția la frig” a Uniunii Europene. Însă cartea pe care o joacă nu este neapărat câștigătoare. Acum, depinde numai de UE să-l ”citească” și să participe sau nu la o ”cacealma”.

Citește și: