Poliția austriacă este în ALERTĂ, după ce a primit informații care sugerează un atac islamist în apropierea bisericilor din Viena
Poliția din Viena a anunțat, miercuri, că a intensificat patrulele armate în locurile sensibile din capitala Austriei, inclusiv în biserici, după ce a primit unele informații care sugerează că este planificat un atac islamist.
De altfel, Poliția a avertizat populația pe rețelele de socializare că va exista o prezență sporită a forțelor armate, inclusiv a celor speciale, în oraș, potrivit Reuters.
„Serviciile noastre de informaţii au motive să creadă că are loc planificarea unui atac cu motivaţie islamistă care să fie comis în Viena. Ca măsură de precauţie, punctele de interes din oraş au fost plasate sub pază din partea forţelor de poliţie obişnuite și speciale”, a scris Poliţia pe Twitter, adăugând că nu poate fi estimat cât timp vor fi în vigoare măsurile respective.
Viena, una dintre cele mai sigure capitale din lume
Viena este una dintre cele mai sigure capitale din lume şi atacurile teroriste sunt extrem de rare. Primul atac de acest fel, după zeci de ani, a avut loc în noiembrie 2020, când un jihadist a ucis patru oameni, înainte de a fi eliminat de către forţele de ordine.
Astfel, în data de 2 noiembrie 2020, Kujtim Fejzulai (20 de ani) a împuşcat mortal patru trecători şi a rănit cel puţin 20 de persoane pe străzile din centrul capitalei austriece, semănând panică în această ţară cu 9 milioane de locuitori, de obicei foarte sigură.
Înainte de a trece la acţiune, Fejzulai înregistrase un mesaj de loialitate faţă de gruparea Stat Islamic (SI), care a revendicat atacul, amintește Agerpres.
Kujtim Fejzulai, ai cărui părinţi erau din Macedonia de Nord, fusese condamnat în 2018 pentru tentativa de a se alătura SI în Siria.
Serviciile de informaţii austriece au fost informate despre încercarea lui de a cumpăra arme, după eliberarea din închisoare, şi despre contactele pe care le-a avut cu alți simpatizanți ai Statului Islamic din ţări vecine, dar autoritățile nu au realizat cât de periculos este.
La un an după atentatul respectiv, Austria a introdus monitorizarea electronică pentru simpatizanții Statului Islamic – puşi în libertate – şi a creat o categorie penală distinctă pentru a condamna crimele motivate de extremismul religios.