Poliția Capitalei, la vânătoare de hoți de buzunare și poșete. Care sunt bunurile cele mai căutate de infractori
Poliția București a continuat vânătoarea de hoți de buzunare, cu precădere în mijloacele de transport în comun, metrou sau STB. Joi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliție pentru Transportul Public au acționat în vederea prevenirii și combaterii actelor de tulburare a liniștii și ordinii publice, precum și pentru prevenirea și combaterea altor fapte antisociale de natură contravențională și penală, anunță instituția.
În consecință, polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public au periat în special Sectoarele 2 și 5 ale Capitalei, în zone cu un potențial infracțional notoriu, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În acest context, au fost prinse în flagrant două persoane, o femeie și un bărbat, în vârstă de 40, respectiv 55 de ani, imediat după ce ar fi săvârșit infracțiuni de furt.
Astfel, joi, în jurul orei 10.00, bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost prins în flagrant, imediat după ce a sustras un telefon mobil, din buzunarul hainei unei persoane, în timp ce se aflau într-un autobuz, pe un traseu din Sectorul 5. Ulterior, în jurul orei 15.00, femeia în vârstă de 40 de ani a fost prinsă în flagrant, imediat după ce a sustras un portofel, cu bani și documente personale, din rucsacul unei femei, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 2.
În ambele cazuri, bănuiții au fost imobilizați și conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ulterior, față de bărbat a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, femeia fiind plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
De asemenea, prejudiciile create prin săvârșirea faptelor au fost recuperate și predate persoanelor vătămate.
Citiți și: Doi hoți au returnat un smartphone cu Android când au realizat că nu e un iPhone