Poliția din Galați anchetează cazul unui bebeluș de 5 luni, ajuns la spital cu capul spart. Mama e plecată din țară și se afla în grija unei rude

Publicat: 30 01. 2021, 14:25
Actualizat: 30 01. 2021, 14:57
Foto ilustrativ: Pixabay.com

Polițiștii și asistenţii sociali de la Protecţia Copilului din Galaţi fac cercetări în cazul unui bebeluş de sex masculin, în vârstă de 5 luni, care a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral. Copilul a fost lăsat în grija unei rude de către mamă, care este plecată din ţară.

Băieţelul a fost luat cu ambulanţa de la casa mătuşii sale şi dus la Spitalul de Copii Sf. Ioan din Galaţi, dar medicii de aici au cerut transferul de urgență la un spital din Bucureşti, pentru că avea nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală. Acest lucru s-a întâmplat cu ajutorul unui elicopter SMURD.

Starea generală a fost gravă încă de la primirea în serviciul nostru. În urma investigațiilor imagistice s-a evidențiat un hematom subdural mare, cu efect masiv de masă și cu herniere, motiv pentru care a fost transferat de urgență la spitalul Grigore Alexandrescu, secția neurochirurgie”, a declarat Iuliana Moraru, director medical la Spitalul de Copii Galaţi, citat de Digi 24.

Acum, asistenții de la Protecția copilului vor să afle dacă băieţelul era bine îngrijit de către rude.

Încercăm să luăm legătura cât mai repede cu familia, respectiv mama, tata sau alte rude şi încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat. O să încercam instituirea unei măsuri de protectie specială pentru copil, în situaţia în care mediul familial se dovedeste a fi unul nepotrivit pentru sănătate și evoluția lui ulterioară, a precizat Tania Calcan, purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galaţi, care a precizat că familia copilului nu se afla în evidența DGASPC, iar acesta este singurul copil al cuplului.

Poliţiştii au început și ei o anchetă în acest caz, pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.

A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt, în urma rezultatelor acesteia și a expertizei medico-legale urmând a se concluziona dacă în cauză este vorba despre săvârșirea unei fapte de natură penală”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galaţi, Gabriela Costin.

Copilul a fost operat imediat și se află în secția de Terapie Intensivă a Spitalul Clinic de Urgenţă Grigore Alexandrescu din Capitală.

Detaliile cazului care a oripilat Elveția: O româncă şi-a abuzat sexual bebeluşul la comanda unui tânăr elvețian

O româncă a fost condamnată la 6 ani şi jumătate de închisoare pentru că şi-a abuzat sexual bebeluşul, încă de la vârsta de o lună, la ordinele unui tânăr din Elveția.

Bărbatul a fost condamnat și el la 9 ani de închisoare, deoarece judecătorii au considerat că acesta a instigat-o pe pe femeie să comită abuzurile asupra nou-născutului.

Potrivit cotidianului elvețian în limba franză „Le Matin”, bărbatul o plătea pe româncă, să facă ceea ce procurorii au numit „sex care se învecinează cu barbaria, practici depravate şi abjecte, atingând să rănească ritualuri imorale, umilinţe, sadism”.

Bebeluș abuzat de la vârsta de o lună

Abuzurile au durat aproape un an de zile, până când cazul a ieșit la suprafață. În rechizitoriul întocmit de procurorul Vaud Xavier Christe, elveţianul ar fi dat dovadă de o cruzime greu de imaginat. Acesta a instigat-o de nu mai puţin de 25 de ori pe tânăra mamă româncă să comită abuzuri sexuale asupra bebeluşului ei.

Pentru asta, el a plătit-o pe femeia care a acceptat să reproducă scenele dezgustătoare cerute de bărbat chiar pe bebeluşul ei şi asta încă de când acesta avea doar o lună.

Detaliile cazului înfiorător care a șocat elveția

Cei doi ţineau legătura online, iar bărbatul îi comanda femeii în direct şi de la distanţă, prin Skype, tot ceea ce trebuia să facă. Românca nu se opunea niciodată şi îl recunoştea drept stăpânul ei, iar pentru asta îşi supunea bebeluşul la orice perversiune.

În faţa instanţei din Nyon, bărbatul a apărut confuz, în încercarea de a-l convinge pe magistrat că suferă de afecţiuni care l-au marcat atunci când a comandat ororile asupra bebeluşului. El a spus că tocmai se despărţise de partera sa  şi, astfel, voia să o uite şi să-şi elibereze tensiunea sexuală.

Un bebeluș de 3 luni a fost găsit fără suflare în pătuțul său: „Era rece ca gheața”

Moartea fulgerătoare a unui bebeluș de 3 luni a provocat o suferință nemărginită familiei sale. Bebelușul a încetat să mai respire în pătuțul sau, iar tatăl i-a descoperit trupul neînsuflețit când a venit să îi schimbe scutecul.

In noaptea de luni, 18 ianuarie, micuţul Archie Sims a fost descoperit „inconștient, cu un ochi închis” de către tatăl său.

„Era rece ca gheața”

Michael Sims, în vârstă de 30 de ani, și-a găsit fiul așezat în pat, „alb ca o fantomă”, relatează My London. I-a cerut ajutorul surorii sale, Sarah Fisherman, care ştie să acorde primul ajutor, însă era prea târziu: „L-am ridicat. Era rece ca gheața și l-am strigat pe nume”.

La spital, medicii au continuat încercările de a-l aduce la viaţă, dar nu au reuşit” a adăugat Michael.

Archie a fost declarat mort la 40 de minute după apelul inițial la urgenţă, potrivit Mirror.