Poliţia Rutieră va fi dotată cu 100 de autospeciale BMW 320ix, care vor înlocui Loganurile. Cât valorează un astfel de model, care atinge 100 de km/h în numai 8 secunde
Poliţia Română va schimba celebrele Loganuri cu autospeciale BMW 320ix, un model care atinge 100 de km/h în numai opt secunde. A fost organizată o licitație pentru 100 de asemenea autoturisme. Prețul contractat pe o autospecială este de 163.343,41 lei (aproximativ 33.200 euro).
Potrivit unui comunicat al Sindicatului Europeol, la nivelul Inspectoratului General al Politiei Române (IGPR) a fost desfașurată o licitație în vederea contractării, în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), a unui număr de maxim 600 de autospeciale de poliție destinate specialității „Rutieră”.
Astfel, Poliţia Română vrea să doteze Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor din întreaga ţară cu noile BMW-uri Seria 3 care vor înlocui autospecialele Dacia Logan cu care poliţiştii lucrează de ani de zile.
Potrivit sursei citate, pe 12 septembrie 2022, IGPR a semnat primul contract subsecvent cu Automobile Bavaria, la mai puțin de o lună după semnarea acordului cadru.
Astfel, reprezentantul BMW România va trebui să livreze în maximum 270 de zile (așa cum prevede caietul de sarcini) 100 de autospeciale cu următoarele caracteristici și dotări:
- categoria M1;
- combustibil BENZINĂ;
- cilindree minim 1.900 cm³;
- motor minim 4 cilindri, minim 130 kW, minim 290 Newton-metru (Nm) cuplu;
- transmisie 4×4 permanent, cutie automată minim 8+1 trepte;
- un set roți cu pneuri de vară și unul cu pneuri de iarnă;
- roată de rezervă + cric + cheie roti;
- volan reglabil pe două direcții cu comenzi montate pe el incluse;
- ABS, ESP, ASR;
- min. 4 airbag-uri;
- proiectoare ceață;
- viteza maximă – minim 210 km/h;
- accelerație de la 0 la 100 km/h – maximum 8 secunde;
- 5 locuri;
- culoare alb + inscripționare specifică;
- climatizare minim o zonă;
- oglinzi retrovizoare cu degivrare și reglare electrică;
- scaun șofer reglabil pe 3 zone;
- geamuri electrice;
- covorașe față/spate cauciuc;
- priză suplimentară portbagaj minim 10A;
- rampă optico-acustică;
- acumulator suplimentar identic cu cel de bază.
Cel mai târziu, poliţiştii rutieri vor patrula şi efectua misiuni cu noile BMW-uri 320ix în luna iunie a anului viitor.
Potrivit Sindicatului Europol, garanțiile solicitate sunt de minim 6 ani pentru rezistența la coroziune a caroseriei și minim 3 ani pentru echipamentele din dotarea autospecialei și inscripționării.
În situația în care autospecialele suferă defecțiuni ce necesită transportul la o unitate service, în perioada de garanție, furnizorul este obligat să asigure asistența tehnică 24/7, excepție făcând situațiile accidentelor rutiere.