Politica spațială a Statelor Unite ale Americii și ce înseamnă ”hegemonia cosmotelurocratică”

Statele Unite ale Americii au evoluat de la stat nou înființat la stat în dezvoltare la superputere globală. Statele Unite  au fost stimulate de dorința inovării. În timpul geopolitic actual, hegemonia absolută americană obținută după 1989 este pusă în discuție de către noi mari puteri competitoare. Cum o înfruntare militară ar cauza mult mai mult rău, Statele Unite ale Americii și celelalte mari competitoare s-au îndreptat spre războiul comercial, spre înfruntarea ideologică la nivel global dar și spre cucerirea spațiului.

Documentul programatic denumit National Space Policy of the United States of America a fost publicat pe data de 9 decembrie în timpul administrației Donald J. Trump. Este un document cu o anumită periodicitate emisă de Casa Albă care normează și reglementează noile evoluții în domeniul politicii naționale spațiale.

După Războiul Rece și înfruntarea dintre cele două mari superputeri s-a născut  un fenomen care va duce la dezvoltarea cunoștințelor despre spațiul cosmic și anume cooperarea internațională în domeniul spațial.

”Acordurile Artemis semnate între Statele Unite ale Americii reprezentate prin NASA (National Aeronautics and Space Administration) și țările partenere Australia, Canada, Italia, Japonia, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Marea Britanie reprezintă un pas esențial pentru explorarea pașnică a spațiului cosmic dar și pentru cooperarea pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna, dar și a  altor corpuri cerești”, precizează istoricul Alexandru Cristian.

Forța Spațială a Statelor Unite ale Americii

La data de 20 decembrie 2019 s-a înființat a șasea ramură a Forțelor Armate Americane, Forța Spațială. Forța Spațială prin actul emis de Congresul Statelor Unite ale Americii NDAA- FY2020 (Legea privind Autorizarea Apărării Naționale pentru  Anul Fiscal 2020) este subordonată secretarului Forțelor Aeriene care se va ocupa cu organizarea, echiparea și administrarea acestei Forțe. Generalul de forțe aeriene cu patru stele John W. “Jay”  Raymond a fost numit la comanda nou înființate Forțe Spațiale, la data de 20 august 2020.

Noul act prevedea ca ”Forța Spațială să aibă dotări suficiente pentru a asigura protecția intereselor vitale ale Statelor Unite în spațiu și pentru a descuraja alți posibili competitori în a lansa operații militare sau alte acțiuni  contra Statelor Unite ale Americii în spațiu, din spațiu și în afara acestuia”.

Forța Spațială va conduce misiuni de luptă și de sprijin de luptă, acțiuni defensive și ofensive, operații spațiale la nivel național, întrunit sau multinațional pentru a prezerva interesele Statelor Unite,  ale aliaților și partenerilor acestora.

La înființarea Forței Spațiale, acesta s-a bazat pe 75% din resursele și capabilitățile Forțelor Aeriene. La nivelul logisticii, bazelor operaționale, managementului personalului civil și militar, suportului IT și managementului financiar Forțele Aeriene ale Statelor Unite (United States Air Force) au ajutat mult nou înființata Forță Spațială.

Air Force Space Comand a devenit Forța Spațială a Statelor Unite

Fostul comandament aerospațial american, Air Force Space Comand cu sediul la Peterson Air Base a devenit Forța Spațială a Statelor Unite (United States Space Force), redistribuindu-și 16.000 din personalul militar și civil către noua structură.

Departamentul Apărării al Statelor Unite (Pentagon) sprijină dezvoltarea unor noi forțe care să se integreze Forței Spațiale dar și conceperea unor noi doctrine, concepții și strategii. Forța Spațială are ca o principală responsabilitate crearea de profesioniști în domeniul spațial militar, dezvoltarea unor sisteme spațiale militare și crearea unei noi doctrine pentru puterea militară spațială – Space Power.

Câteva ținte de atins  pentru  Forța Spațială sunt ”Superioritatea Spațială, Avertizarea Timpurie la nivel spațial, Controlul de la Distanță a unor Operații ofensive sau defensive, Controlul unor vehicule spațiale militare și unor sateliți militari”.

Pentru anul fiscal 2021, Forța Spațială este prevăzută cu un  personal de 9799 de oameni, dintre care 6434 de militari și 3545 civili. De asemenea Legea privind Autorizarea Apărării Naționale stipulează investiții de 15,5 miliarde de dolari pentru Forța Spațială.  Investiții care sunt astfel împărțite;

• Dezvoltare tehnologică – 8, 9 miliarde de dolari
• Dezvoltare, construirea de sateliți – 4, 1 miliarde de dolari
• Sprijin operații spațiale – 1, 4 miliarde de dolari
• Lansare în spațiul cosmic de dispozitive spațiale militare – 1,1 miliarde de dolari

Toate aceste resurse financiare vor fi folosite de Forța Spațială pentru a dezvolta baze spațiale militare, vehicule militare de lansare, sisteme de comandă și control la nivel spațial, terminale terestre satelitare, echipament militar spațial.

Forța Spațială va conlucra cu alte organisme militare și civile

Forța Spațială va conlucra cu alte organisme militare și civile pentru a dezvolta un alt mare proiect, reînnoirea Sistemului de Poziționare Globală -GPS III.

”Această nou retehnologizare va permite supravegherea 24 din 24, acoperirea globală, poziționarea exactă, navigarea în timp real și sincron, redarea în timp real și posibilitatea  folosirii acestui sistem de către organisme civile și militare”, notează istoricul și geopoliticianul Alexandru Cristian pentru usro.ro.

Forța Spațială americană are competitori puternici de care trebuie să țină seama și să dezvolte pentru a-și maximiza capabilități și a-și atinge scopurile. Pentru asigurarea unui climat spațial pașnic, a unei stabilități și predictibilități la nivel cosmic Forța Spațială  va dezvolta și perfecționa  următoarele tehnologii militare ;

• Sistemul de Avertizare Balistică Timpurie cu tehnologie Infraroșu (Infrared) pentru asigurarea securității naționale a Statelor Unite, ale aliaților și partenerilor acestora;
• stabilirea unui sistem de complex de Comunicații prin Sateliți (USSATCOM) la nivelul forțelor strategice pentru a asigura Comanda, Controlul Nuclear și pentru a proteja comunicațiile în medii de luptă ostile;
• asigurarea unor servicii unde lungi și scurte pentru a asigura un transfer optim de date și informații din mediile mai puțin ostile, Forța Spațială va conlucra cu organisme civile pentru implementarea acestor servicii.

Hegemonia cosmotelurocratică

Teoria hegemoniei de-a lungul timpului ne-a demonstrat că un stat poate deveni o mare putere dacă are resursele de putere (geografie, populație, conducere, voință națională) și instrumentele de putere (diplomatic, informațional, militar și economic ) necesare transformării dintr-o mare putere într-un hegemon.

Hegemonia statelor în Istorie a fost de două tipuri, o hegemonie telurocratică adică un stat care stăpânește un mare teritoriu și are multiple resurse de sol și de subsol. Un exemplu clasic de putere telurocratică în istorie este Imperiul Roman. Hegemonia thalassocratică este specifică statelor care stăpânesc o masă acvatică prin puncte cheie, insule, peninsule, istmuri, strâmtori dar și alte puncte de constricție maritime. Un exemplu clasic de putere thalassocratică în istorie este orașul stat Cartagina.

Căderea Cartaginei nu a însemnat căderea thalassocrației ci o redefinire a acesteia până la apogeul puterii thalassocratice în istorie, Imperiul Britanic, cel mai întins imperiu din istoria lumii aproximativ 30 de milioane de kilometri pătrați în perioada  de maximă expansiune, dup sfârșitul primei conflagrații mondiale.

Războiul Rece datat de unii autori între 1947-1991,  de alți autori    din anul  1946 a reprezentat înfruntarea directă a două mari superputeri, o putere telurocratică Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice și Statele Unite ale Americii o putere thalassocratică. Aceste două mari superputeri s-au duelat la nivel ideologic, politic, economic și militar. A câștigat statul care și-a adaptat economia și sistemul financiar la evoluția firească a istoriei, adică puterea thalassocratică.

Teoria stabilității hegemonice susține că lumea internațională este mai lipsită de conflicte iar starea de competiție se reduce când un stat național devine putere dominantă sau hegemon.

Hegemonul este un stat care își poate proiecta puterea în toate punctele cardinale ale planetei noastre și care își poate impune dominația în toate spațiile geografice. Pământul, apa și aerul au fost stăpânite absolut spre finalul secolului XX de către Statele Unite ale Americii. Lumea a devenit  o lume uni-multipolară, cum afirmă marele politolog Samuel P. Huntington, un hegemon care are în jurul său mai mulți poli  de putere, mai multe state competitoare.

”După teribilul atentat de la 11 septembrie 2001 mulți analiști au proclamat că era hegemoniei absolute americane s-a terminat. Chiar unii au lansat conceptul de lume post-americană, lume post-hegemonică. Declinul puterii americane a fost considerat ca ireversibil de către unii autori convinși de ascensiunea celorlalte puteri”, menționează Alexandru Cristian.

O metamorfoză la nivel politic, economic și ideologic

Istoria ne-a învățat că cine nu se adaptează este înfrânt, așa că Statele Unite ale Americii s-au adaptat și au devenit o putere hegemonică în plină transformare. O metamorfoză la nivel politic, economic și ideologic care va dura un număr de  ani, un deceniu sau chiar mai mult și după aceste mutații Statele Unite ale Americii vor deveni o putere isteață, Brainy Power.

Un hegemon care va domina lumea prin știință și tehnologie, împreună cu uriașele resurse economice și militare. Hegemonia absolută americană exprimată prin puterea thalassocratică ( cea mai puternică flotă militară din istoria maritimă a lumii ) dar și prin puterea telurocratică ( arme și trupe extrem de bine pregătite și înzestrate ) se va transforma total.

Pentru prima dată în istoria hegemonia se va impune de sus în jos, de la cer către Pământ. Construirea unei politici spațiale bine închegate și corelate cu toate domeniile implicate în acest proces, folosirea resurselor de putere și a instrumentelor de putere va face ca Statele Unite ale Americii să devină un hegemon spațial.

”Crearea Forței Spațiale va permite concentrarea tuturor eforturilor, resurselor, instrumentelor, vectorilor și a cunoștiințelor tehnico-științifice pentru ca această Forță să devină cea mai puternică din spațiul cosmic. Această Forță Spațială va putea să  dețină supremația Liniei Kárman, controlul orbitei joase și înalte a Pământului, un sistem complex satelitar și o monitorizarea continuă la nivel global și cosmic”.

Astfel hegemonia americană care se va impune prin controlul spațiului și a resurselor sale va deveni o hegemonie cosmotelurocratică.

O stăpânire a spațiului exoatmosferic, a atmosferei și Pămânutului ( telurocratic definindu-l ca  un întreg ce are în componență suprafața terestră și masa acvatică planetară)

Această stare va avea nevoie de timp dar și de impunerea unor idei și viziuni de viitor, o cosmopolitică dar și o cosmostrategie.

• Cosmopolitica o putem defini ca o politică a cosmosului, în care deciziile se iau în funcție de analiza și observația spațiului cosmic.
• Cosmostrategia este modul în care politica unui stat se impune în spațiul cosmic, prin idei, mijloace, capabilități, doctrine generale sau doctrine sectoriale. Crearea acestor noi concepte și adaptarea unor noi direcții de acțiuni politice și strategice vor reprezenta nașterea competiției la nivel cosmic.

”Bătălia pentru spațiul cosmic, în opinia mea, va începe în jurul anului 2030 și se va sfârși spre finalul secolului XXI, odată cu stăpânirea Cosmosului de către un stat dar și cu crearea primelor  colonii umane cu ajutorul inteligenței artificiale  la nivelul unor planete sau pe suprafața altor corpuri cerești. Tot în opinia mea această bătălie va fi câștigată de către statul care își va delimita politica și strategia pentru Cosmos de restul mecanismelor de menținere a statului la nivel international”, mai notează istoricul Alexandru Cristian.